Surse din cadrul Institutului C.C. Iliescu: fostul președinte Ion Iliescu suferă de pericardită și trebuie operat





Surse medicale au precizat pentru MEDIAFAX că fostul președinte Ion Iliescu, transferat luni de la Spitalul Elias la Institutul C.C. Iliescu din Capitală, suferă de pericardită, o afecţiune care constă în inflamarea membranei subţiri care acoperă inima.
Pericardita este o afecţiune care constă în inflamarea pericardului, membrana subţire care acoperă inima, potrivit CSID.
Durerile în piept apărute din senin, puternice – principalul simptom al pericarditei – pot semnala şi afecţiuni mai grave, precum un infarct. Tratamentul pericarditei diferă în funcţie de cauza descoperită în urma analizelor, dar şi de severitatea simptomelor resimţite. Cazurile uşoare, care nu prezintă complicaţiii, pot fi tratate cu analgezice şi antiinflamatoare, precum ibuprofen sau aspirină, medicamente care conţin colchinină (o substanţă care reduce inflamaţia pericardului, dar care este contraindicată în cazul persoanelor cu afecţiuni cronice preexistente, precum boli hepatice sau renale), diuretice (pentru diminuarea lichidului în exces acumulat la nivelul pericardului) sau corticosteroizi (în cazul în care analgezicele nu îşi fac efectul sau sunt contraindicate). De asemenea, se recomandă odihna şi evitarea activităţilor solicitante din punct de vedere fizic.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias din Capitală a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că Ion Iliescu s-a prezentat la unitatea spitalicească, luni, pentru un control periodic, însă medicii au decis să-l transfere la Institutul C.C. Iliescu. Starea fostului președinte nu era gravă, a spus medicul.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.