Tatăl unui copil mic rănit grav la cap și picioare imploră, pe o pagina de socializare, la rugăciune. Acesta, șofer într-un autoturism în care se afla împreună cu cei doi copii ai săi, se deplasa, în această dimineață, spre părinții săi.
Nu a observat coloana de mașini adunată pe DN 7, datorită accidentului în care a fost implicat un camion care a blocat drumul între
Vladimirescu și Sâmbăteni și, în ultimul moment, a tras de volan și a intrat în șanț, iar ulterior într-un pom.
Iată ce postează bărbatul care este Ciprian Luca, fondator al Asociației Vocea Creștinilor și realizator de emisiuni în mediul online:
„Avem nevoie de rugăciune!!!
În această dimineată am avut accident. Mă deplasam doar eu si cei doi băieți, Louis și Philip spre bunici. Pe drum a fost ceață si gheață- sticlă.
Ca să evit o ambuscadă și să lovesc mașinile din față, am preferat să intru în șanț și mai apoi în pom.
Philip, micuțul nostru este foarte grav rănit la cap și la picioare. Va intra în operație! Louis este și el rănit dar stabil.
Domnul să asculte strigătele noastre”.
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)