marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Surpriză azi noapte în cel mai cunoscut club din centrul Aradului! (FOTO)

    de Lucian Dănilă | 26 februarie 2017, 7:32 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    13

    Știri Arad. S-a întâmplat puțin după miezul nopții. Lumea tocmai se aduna în cel mai cunoscut club din centrul Aradului în ultimii 15 ani. Da, vorbim despre clubul Wings, din Piața Avram Iancu, clubul care are o activitate neîntreruptă în ultimii 15 ani indiferent de anotimp și care este arhiplin în fiecare vineri și sâmbătă noaptea.

    Doi bărbați de culoare, masivi, au intrat în club. În fața și în spatele celor doi erau gărzi de corp, iar cei din club se întrebau: „cine sunt? De ce au intrat atâția bodyguarzi?”

    Unul dintre ei era Freddy Kemayo, cunoscutul luptător francez, de trei ori campion al Franței la kickbox și unul dintre cei mai cunoscuți sportivi în circuitul K1. Este cunoscut și din aparițiile sale la galele Local Kombat care se desfășoară în România, dar și pentru KO-ul administrat lui Cătălin Moroșanu la Amsterdam, după o luptă în care francezul a lovit o singură dată. Decisiv…

    Celălalt bărbat de culoare era un prieten al lui Freddy, arhitect în Paris.

    Freddy Kemayo, poreclit „Crazy Horse”, în vârstă de 34 de ani, a venit la Arad vineri seara și va pleca mâine dimineață. Motivul vizitei sale a fost unul de… afaceri. Staff-ul sportivului francez negociază cu firma de pază DEY din Arad un contract. Acest lucru l-am aflat de la unul dintre proprietarii firmei de pază, Daniel Leș, cel care l-a și însoțit în clubul Wings.

     

    „A ajuns vineri seara la Arad. În aceste zile am purtat discuții cu el și cu managerul său și dorim ca numele firmei noastre să apară pe echipamentul lui Freddy la meciurile sale. De asemenea, vom avea exclusivitate pentru a-i asigura paza la fiecare eveniment la care va participa el în România. Totodată, Freddy are un club de kickbox în Paris, iar băieții noștri vor participa acolo la stagii de pregătire. Vom avea și invitații la competițiile la care participă, atât în țară cât și la turneele lui din Europa. Primul turneu va fi la Copenhaga, în Danemarca, în luna aprilie.” (Daniel Leș, proprietar DEY Arad)

     

    În această seară, Freddy Kemayo a fost să se relaxeze puțin la Atrium Mall, unde s-a antrenat aproximativ o oră la sala de fitness Pulse, iar apoi s-a delectat la salonul de biliard.

    freddy 1

    FOTO: Daniel Leș alături de Freddy Kemayo în club Wings

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nu-l cunosc pe golan și nici nu vreau să cunosc un „Bătăuș”. Gladiatori moderni ai industriei, fără scrupule, ce promovează violența pe bani.

      Nu există nici o diferență între bătăușii ce populează puscăriile și asemenea triste figuri ale rasei umane. Pe unii îi condamnă societatea, fiindcă nu câștigă nimeni bani pe seama lor, iar „bătăușilor gladiatori” le sunt construite artificial „imagini mediatice” de Eroi!???

      False VIP-uri … proaste exemple de dat generațiilor tinere. „Să-ți vinzi corpul unei industrii”, în care „pimpii” câștigă grosul, ca și în industria pornografiei.

      +16 voturi
      +1
      -1
    2. Domnule Peterpan, cu tot respectul, dar eu nu sunt de acord cu faptul că etichetați o persoană cu ușurința cu care beți un pahar cu apă. Până ieri sunt convins de faptul că nu ați auzit de Freddy Kemayo. Să spuneți de el că este golan, penibil etc, nu cred că este cea mai elegantă variantă. Făcând o analogie, Ronaldo, Messi, Federer, și alții își vând corpul acestor industrii.
      Freddy Kemayo și ceilalți „gladiatori” ca și el nu au făcut nimic ilegal. Nu au violat, nu au furat, nu au fost condamnați pentru nimic. Ei urcă în ring, își împart pumni și picioare cu alții care au ales să își câștige existența din acest sport, unora le place, altora deloc, dar asta nu ne îndreptățește să îi etichetăm ca golani, pimpi, penibili, etc.
      În România, Doroftei, Mihai Leu sau Vaștag au statut de idoli. Lumea se trezea noaptea să-i vadă luptând, împărțind pumni adversarilor din ring. Și Doroftei când venea la Arad avea bodyguarzi și nu pentru a nu-l bate cineva și pentru a-l feri de eventuali curioși, așa cum spune și Kidu. Ei nu erau nici golani și nici penibili.
      Uneori cred că devenim prea radicali și judecăm doar din prisma vieții noastre, așa cum am trăit noi, cum am copilarit noi. NU avem de unde să știm ce fel de copilărie a avut Kemayo, nu avem de unde să știm ce l-a determinat să urmeze acest drum în viață, așa că nu avem nici dreptul să-l judecăm sau să-i atribuim invective.
      La Wings chiar s-a comportat civilizat. Nici nu a agățat, nici nu a hărțuit. Pur și simplu a băut un cocktail, a dansat câteva melodii și în jurul orei 2 a plecat. Uneori prefer să întâlnesc „golani” de genul lui decât oameni citiți, cu cravată, mult mai cinici și mult mai golani ca acești „gladiatori”. Și știu ce vorbesc…

      +26 voturi
      +1
      -1
      • Stimate dl Lucian Dănilă,

        În România/Lumea de azi, în care vorbim despre „Ciuma Roșie”, o etichetă pusă unor foarte mulți oameni ce sunt membrii de partid, dar dintre care destul de mulți au un comportament exemplar și cu o Morală fără cusur, demonstrată an de an, ca simplii cetățeni la locurile lor de muncă … în care Președintele „penal” numește ca fiind Penali pe alții care sunt achitați de instanțele judecătorești, … eu un oarecare, simmplu cetățean, trebuie să-mi abțin părerile despre un VIP, care se ocupă ca meserie de proliferarea violenței ca spectacol?

        Mi-am expus o părere și pot fi de acord cu dumneavoastră că am expuso puțin cam „neelegant”. Mea culpa! Pentru mine toți cei care sub o formă sau alta propăvăduiesc violența sunt golani. De ce? Fiindcă așa am fost educat. Mi sa spus de când eram mic să „Nu-mi fac dreptatea cu pumnii!” să nu devin „Un Golan!”.
        Ori acum când sunt „Mare” sunt oripilat de agresivitatea din societate și această idolizare a violențelor fizice ca profesie.

        Este nedrept să-l pui pe Extraordinarul Sportiv Federer alături de un Gladiator. Este o comparație ce o pot numi doar „ieftină”. 🙂 …dar asta nu înseamnă ca nu vă respect opinia. Din potrivă. Pur și simplu mi-o expun pe a mea.

        Și încă ceva! Nu sunt singurul în lumea asta cu păreri asemănătoare, despre un „sport” ce nu este „Sport”, ci o preofesie în care se câștigă bani „omorândui în bătaie” pe alții. Ori dacă există loc pentru Ode închinate acestora, de cei ce agrează asemenea spectacole, trebuie să existe loc și pentru cei ce cred altfel. Și asta și atunci când „devenim prea radicali și judecăm doar din prisma vieții noastre”… și a altora, spun eu, care de exemplu și-o dedică pentru salvarea semenilor, dar care nu au statut de VIP și nici nevoie nu au de bodyguarzi.

        Și Da! Sunt de acord că există „golani” cu cravate și diplome universitare, extrem de cinici și perfizi. Dar asta nu înseamnă că eu trebuie „să mă port cu mănuși” cu industria propagării violenței și nu pot să-i numesc „Pimpi” pe cei ce organizează Luptele de Gladiatori, doar pentru a câștiga bani. Spectacole care sunt cu atât mai reușite cu cât, … cât mai mulți dintre protagoniști își sfărșesc prestația cărați pe brațe sau tărgi, în afara ringului. Pentru mine nu poate fi numit Sport, de fapt un spectacol straniu, … o competiție care are ca scop în primul rând „omorâtul în bătaie” al semenilor.
        Când sunt atât de multe sporturi care nu au ca scop Eliminarea Fizică a adverasarului.

        Probabil că în acest context trebuie să ne facem că nu sunt autentice studiile care demonstrează științific că repercursiunile acestor „bătălii” asupra corpului uman, sunt iremediabile și în unele cazuri duc la deces?

        +7 voturi
        +1
        -1
        • Pt PETERPAN, dobitocul de serviciu

          Prea iti Bati joc de toata lumea si-i cataloghezi pe toti, mojicule! Cat despre faptul ca protestatarii au scandat „PSD-ciuma rosie”, lucru care te deranjează, bolșevicule, iti reamintesc ca faptele penalilor Dragnea/Iordache/Grindeanu, au facut înconjurul lumii! Cu alte cuvinte, acești infractori ne-au facut de rahat in toata lumea!! Si sa nu cumva sa îndrăznești sa-i faci Sorosisti si pe cei de la New York Times sau pe cei de la Washington Post! Esti doar un frustrat, plin de venin, care se ia de toata lumea, pana si de sportivi străini care nu au nicio legătura cu interlopii, golănia etc. P.s. Ai curaj sa-i spui asta in fata lui Kemayo? Irelevantule

          +3 voturi
          +1
          -1
          • Pe cei de la New York Tims sau Washington Post sorosisti este prea puțin !Mai exact si cuprinzator neomarxisti acesta este termenul!Lupta din comentarii nu este altceva decat lupta dintre comuniști vechi si neomarxisti de serviciu, sa ne demonstreze care au mușchi mai mari si sa ne dea pe spate vezi Doamne,cat sunt ei de curcani!Sârmanii nu stiu ca adevăratele lupte se dau în văzduh,în inima omului nu în carne si sînge!Așa pregătire așa biruință!Oricum s-au deschis gurile de iad si multi curioși intra în colții lui !

            0 voturi
            +1
            -1

    Scrie un comentariu

    8 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.