Suma pentru transportul elevilor care învață în altă localitate, majorată de 4 ori de Guvern





roiectul de ordonanță de urgență pentru decontarea transportului elevilor a trecut de vot în ședința Guvernului de săptămâna aceasta. Se modifică astfel Legea Educației Naționale, iar elevii care sunt școlarizați într-o altă localitate decât cea de domiciliu urmează să primească o alocație forfetară pentru cheltuielile de transport.
Potrivit estimărilor făcute de Ministerul Educației, aproape 200 de mii de elevi din România fac naveta în anul școlar 2022-2023.
„Ministerul Educației consideră că adoptarea ordonanței reprezintă, în momentul de față, soluția cea mai bună pentru asigurarea transportului școlar al elevilor navetiști, dat fiind că vorbim despre o creștere de până la 4 ori a sumei acordate pentru transportul elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu. Pentru facilităţile de transport acordate elevilor, se asigură o sumă forfetară lunară de 60 de lei/lună pentru distanţa de până la 3 km, iar pentru distanţele ce depăşesc 3 km, suma de 60 lei/lună se suplimentează cu 6 lei/lună pentru fiecare kilometru). Elevii vor beneficia de plata în avans a sumei forfetare.
Pentru a exemplifica, în cazul unui elev care locuiește la 15 km de școală, acesta va primi 60 de lei pentru primii 3 km la care se vor adăuga 6 lei pentru fiecare km dintre cei 12 rămași, rezultând un total de 132 de lei, bani pe care elevul îi primește înaintea achiziționării abonamentului. Pentru a înțelege creșterea, până acum, pentru aceiași 15 km, un elev ar fi primit 30 de lei pentru primii 3 km la care se adăugau 3 lei pentru fiecare km dintre ceilalți 12, cu un total de 66 de lei.
În cazul în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară, aceasta poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare. În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor de transport emise de operatorii de transport. În situația în care suma forfetară lunară, majorată cu 100%, nu acoperă cheltuielile lunare de transport pe bază de abonament/pachet de bilete (din cauza pacticării unor tarife excesive, ajungând până la 30 lei/km/lună, față de alte situații în care tariful este de 3 lei/km/lună), diferența poate fi decontată din bugetele județelor”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)