vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    STRUCTURA ANULUI ŞCOLAR 2015-2016: Când sunt vacanţele şi când se dau examene

    de - | 17 iulie 2015, 8:56 AM | Educaţie

    1

    Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a publicat pe edu.ro structura anului şcolar 2015 – 2016.

    Anul şcolar 2015-2016 începe pe data de 1 septembrie 2015, se încheie pe data de 31 august 2016 şi se structurează pe două semestre, după cum urmează:

    Semestrul I
    Cursuri – luni, 14 septembrie 2015 – vineri, 18 decembrie 2015
    În perioada 31 octombrie – 8 noiembrie 2015, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă. Vacanţa de iarnă – sâmbătă, 19 decembrie 2015 – duminică, 3 ianuarie 2016 Cursuri – luni, 4 ianuarie 2016 – vineri, 29 ianuarie 2016 Vacanţa intersemestrială– sâmbătă, 30 ianuarie 2016 – duminică, 7 februarie 2016

    Semestrul al II-lea
    Cursuri – luni, 8 februarie 2016 – vineri, 8 aprilie 2016 Vacanţa de primăvară – sâmbătă, 9 aprilie 2016 – duminică, 17 aprilie 2016 Cursuri – luni, 18 aprilie 2016 – vineri, 17 iunie 2016

    Vacanţa de vară – sâmbătă, 18 iunie 2016 –duminică, 11 septembrie 2016

    În zilele libere prevăzute de lege, precum și în ziua de marți, 3 mai 2016, nu se organizează cursuri.

    Unitățile de învățământ și inspectoratele școlare vor marca prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie – Ziua internațională a educației și ziua de 5 iunie – Ziua învățătorului, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar.

    Săptămâna 4–8 aprilie 2016 din semestrul al doilea este săptămână dedicată activităților extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului numit „Şcoala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, având un orar specific.

    Prin excepție de la aceste prevederi, la clasele de învățământ preșcolar și primar, programul „Şcoala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!” poate fi organizat în altă perioadă din semestrul al doilea, dar nu mai târziu de data de 27 mai 2016, la decizia consiliului de administrație al unității de învățământ, după consultarea cadrelor didactice și a beneficiarilor primari și secundari ai educației.

    Anul şcolar 2015-2016 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare.

    Tezele din semestrul I al anului şcolar 2015-2016 se susţin, de regulă, până la data de 18 decembrie 2015.

    Tezele din semestrul al II-lea al anului şcolar 2015-2016 se susţin, de regulă, până la data de 20 mai 2016.

    În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar stabilite prin prezentul ordin.

    Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfășurării examenului național de bacalaureat. Cursurile claselor terminale din învățământul liceal se încheie în data de 27 mai 2016.

    Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfășurării evaluării naționale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 10 iunie 2016.

    Sursa: România TV

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    2 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.