Știri aproape ratate (47). Cum se moare de tânăr, cum se trăiește la bătrânețe, cine ne face toate vaccinurile și când mai e cu Ikigai și hanami?
Care este motivul pentru care te trezești dimineața? Câtă fericire aduni în fiecare zi? Câtă pierzi pe drum până seara? De ce îți este frică prima dată când deschizi ochii? Câtă energie ai când te trezești? Câtă suferință vezi de-a lungul zilei? Îți trăiești cu adevărat viața sau doar ți-o târăști de la o zi la alta, de la un concediu la altul, de la o Italie la alta? Pe câtă lume ai luat în brațe săptămâna ce tocmai a trecut? De câte ori ai fost sincer cu tine și cu ceilalți?
Nici nu mi-am pus prea multe întrebări într-o săptămână în care moartea, boala, suferința, lipsa de interes și comunicarea au fost coordonatele principale. Am văzut și câteva filme, tot despre cât de departe suntem unii de ceilalți și cum nu știm să recuperăm distanța asta, uneori nici în filme. Am citit câteva pasaje despre cum trebuie să ne descurcăm singuri. Am găsit și câteva cuvinte pentru a face față acestor realități. Și am selectat câteva știri care s-au potrivit cu starea asta, cu săptămâna aceasta, pe lumea aceasta.
Sănătatea: cum se moare de tânăr, cum se trăiește de bătrân
Încep cu sănătatea, pentru că despre ea am vorbit mult zilele acestea. Mor oameni tineri, prieteni dragi trăiesc provocări pe care nimeni nu vrea să le trăiască; corpul își spune și el cuvântul după ce îl supui extremelor. Sunt boli și suferințe pe care le ai în tine, latente, ca și tăcerile și nemulțumirile, care vin să te târască în infern când te aștepți mai puțin. Sunt boli pe care le duci cu tine fără să știi, până când dau cu tine de toți pereții. Alzheimerul poate fi una dintre ele. Pe toate celelalte le ținem sub tăcere, în rușine.
Why people can have Alzheimer’s-related brain damage but no symptoms
Și când dau bolile peste tine în România, dai și tu cu ochii de neajunsurile sistemului, fie că îi treci pragul, fie doar că încerci să-l ocolești și să ajungi în alte țări. Când nu poți să-l ocolești, când nu știi numerele de telefon importante, când nu ești din lumea bună, sistemul te lasă să aștepți pe scaun până mori:
O mașinărie care toacă bani și vieți. Plătești CASS ca să mori pe un scaun, așteptând
Îți ia perna de sub cap și te pune la zid dacă vorbești, în aproape orice spital te-ai afla. La oraș sau la țară.
Realitatea rurală și dezamăgirile de la privat
Sănătatea în mediul rural arată însă și așa:
Nu-ți rămâne decât să te bucuri că ești aici și nu în locuri în care sistemul e și mai rău, în locuri în care doare și mai mult mersul la spital. Şi să te întrebi unde ai greșit, dacă nici cu bani, nici la privat nu poți să te tratezi decent în lumea asta:
Visul tinereții fără bătrânețe vine cu peptide și vaccinuri
Rămâne doar să sperăm că vom prinde vremurile acelea în care medicina va evolua atât de mult încât vom putea ocoli spitalul, vom lua o pastilă, ne vom injecta un vaccin și va fi din nou bine, ne va fi din nou bine.
Unii nici nu mai vor să aștepte momentul acela. Preferă să fie cobai pentru „tinerețea fără bătrânețe” promisă în vaccinuri. Peptidele sunt tot mai la modă. Erau și înainte pentru cei care visau la mușchi mari și tari. Acum e și mai și, i-a cucerit pe toți cei care visează să rămână mult timp tineri. America e acolo, între tinerețe fără bătrânețe și moarte de bunăvoie.
People are turning themselves into lab rats’: the injectable peptides craze sweeping the US
La câtă panică s-a semănat și dezvoltat în România pe tema vaccinurilor, rămasă acolo în memoria colectivă și după Covid (orice deces al unui tânăr e imediat asociat pe rețelele sociale, dar și în discuțiile libere, cu faptul că acesta și-ar fi făcut vaccinul anti-Covid), n-ar trebui să ne temem că va prinde orice are la bază vreun vaccin. Deși, între noi fie vorba, a prins tare bine și în România, și în Arad, Ozempicul și Mounjaro. Dar despre astea se vorbește în șoaptă, nu urlând pe Facebook.
În alte țări, toți vorbesc despre vaccinuri și viață lungă și mai sănătoasă. Un vaccin contra zonei zoster face și el minuni când vine vorba de procesul de îmbătrânire și de demență. Nu-i testat suficient, pentru că și testele sunt făcute pe milioane, dar mulți se uită deja cu jind la vaccinul cu pricina.
We have a miraculous anti-aging vaccine. Why aren’t more people getting it?
Dacă credeți că sunt doar două, trei obsesii pe sănătate și întinerire cu vaccinuri în prezent, nu vă puteți înșela mai amarnic. Sunt cu zecile. O altă obsesie e legată, de pildă, de Hoci și tinerețe:
View this post on Instagram
Și, evident, nu doar noi suntem obsedați de vaccinuri și substanțe care mai de care mai interzise și potențial periculoase, dar care ne pot ține în formă pentru mai mult timp. Sportivii sunt primii la teste cu produse de gen, până când acestea ajung pe lista celor interzise, iar cariera lor pe muchie de cuțit.
La modă la Olimpiada de iarnă din Italia s-a dovedit a fi acidul hialuronic injectat în penis. Se zboară mai bine după o injecție de genul, cred săritorii cu schiurile:
Penisgate’ at the Olympics: why inject acid into your penis, and what are the health risks?
Aradul și mica noastră piață a longevității
Și-n Arad există o preocupare serioasă pentru tot ce ne-ar putea ține tineri. Şi aici interesul vine tot din lumea medicală. O parte din clinica nou deschisă de MedLife în centrul Aradului e de fapt un centru de longevitate axat pe proceduri care te țin tânăr mai mult timp. Ozonoterapia și vitaminologia sunt reginele Clinicii Athena din Arad Nou, acolo unde tratamentele cu NAD sunt pe lista de atracții printre clienți.
Analizele care să-ți arate pe unde ești cu sănătatea sunt la reduceri (luna aceasta e la preț redus, de pildă, analiza pentru Vitamina B12 la MedLife). Grija pentru sănătatea studenților e și ea la promoție la Athena. Sănătatea e pe primul loc, dacă o cauți bine.
În tot acest timp, lista cu lucrurile care ne pot omorî, cu epidemiile care pot da peste noi și cu pandemiile care ne tot amenință e și ea tot mai lungă. Suntem amenințați până și de o epidemie de sforăit.
Deafening, draining and potentially deadly: are we facing a snoring epidemic?
Alimentele ultraprocesate ne-au omorât dintotdeauna, dar acum sunt în sfârșit multe voci care spun că ar trebui etichetate ca atare, așa cum se întâmplă cu țigările.
Ultra-processed foods should be treated more like cigarettes than food – study
Prietenia și tăcerea ca remedii
Săptămâna aceasta, cu mai toți cei cu care am stat de vorbă am ajuns la concluzia că trebuie să o luăm mai ușor, că e nevoie de mai puțin stres și mai multe bucurii, pe numărate, zi de zi, dacă vrem să trăim mai mult. Și mai cu toții am concluzionat că trebuie să ținem aproape, tot pentru a ne fi mai bine. O spun și cercetătorii. N-au stat ei în fața dramelor săptămâna aceasta, dar stau de ani de zile în fața cifrelor și studiilor. Bine că am ajuns la aceeași concluzie:
Want to live a long life? Start prioritising your friends
Sunt de acord însă și cu cercetătorii care spun că nici tăcerea nu ar trebui să fie denigrată. Face uneori mult mai bine decât vorbele goale:
Cert este că trebuie să schimbăm una, alta la noi dacă vrem să trăim mult și bine. Numai că schimbările nu-s ușoare. De schimbări de abordare e posibil să vorbim, însă, în medicina din alte lumi, după ce o femeie de 22 de ani care s-a identificat ca băiat în adolescență a obținut o despăgubire de 2 milioane de dolari într-un proces istoric împotriva unor medici din New York. Medicii au fost considerați responsabili că au împins-o către o dublă mastectomie pe când era minoră:
View this post on Instagram
Justiție și politică în stil românesc
În rest, România s-a ocupat pe mai departe să ne fie greu și rău. Au fost și vești bune dincolo de cele reale cu realizările Liei Savonea și ale justiției sale capturate, dincolo de poamele de la AUR, dincolo de scandalul continuu cu Epstein şi cine din România i-a trecut pragul (vezi AICI), dincolo de războaiele de lângă noi sau de departe.
Săptămâna asta s-a trezit, însă, DNA, care l-a pus pe Robert Negoiță sub control judiciar. Dosarul primarului Sectorului 3 se bazează sută la sută pe două investigații Recorder. Așa a reușit și Voineag să bifeze, la final de mandat, un dosar greu. Același Voineag care s-a străduit să desființeze ultimul documentar Recorder și care își trece acum în cont o reușită pe spatele Recorder. Frumos în România. În rest, e liniște și pace în țara noastră. Mai mult liniște decât pace:
Politicienii, ocoliți de analizele agenției care combate spălarea banilor
Va fi cu muțenie permanentă în scurt timp, căci vine imediat ziua în care nu vom mai ști nimic de averile celor care ne conduc. Va fi liber la desfrâu în afaceri:
Să nu ne supărăm prea tare pe politicieni și afacerile lor. Mai țin și ei cu cine trebuie, mai iau și ei un ban de pe nenorocirile altora, mai duc și ei arme cu Taromul. Aşa i-am crescut, aşa îi avem:
Altfel, suntem tot la fundul sacului, suntem tot pe cale să pierdem toate fondurile europene pe care le primim și suntem tot îngropați în birocrație și plictis instituțional. Noroc cu AI-ul, care îi mai salvează pe funcționarii publici. Îi mai și dă de gol, dar astea sunt riscurile digitalizării.
AI-ul: Între stenograme, vârstnici și viitor
Dintre toate știrile cu AI, personal cea de mai jos mi-a plăcut cel mai mult săptămâna asta:
Nu știu cât de pregătiți suntem pentru AI. Cred că nu prea suntem. Încă îl tratăm ca pe un Google mai reușit și mai prietenos cu timpul nostru. Altfel, îmbătrânim și-l înțelegem tot mai puțin. E din altă generație, așa cum erau telefoanele mobile și Facebookul pentru bunicii noștri. AI, însă, e așa, uneori, halucinant și incredibil:
View this post on Instagram
Dar e mult mai mult, de cele mai multe ori. E politică, bani și control. Pentru lumea largă, aceea care nu gustă din tortul AI, e cu frici, panici și Moltbook. Pentru cei mai studioși, e cu explicații:
Pentru mine, povestea rețelelor agenților AI a început duminică cu Pressone:
Când nu e despre AI discuția, sau despre SUA și al său Trump, poveștile din timpul săptămânilor vieții noastre sunt despre Rusia sau China. Săptămâna asta am aflat, de pildă, că economia Rusiei nu mai e pe creștere. A tot crescut pe război, în pofida sancțiunilor impuse de Europa. Acum stă pe loc.
The Russian economy is finally stagnating. What does it mean for the war – and for Putin?
Ar putea fi o veste bună asta, ar putea veni și pacea de lângă noi, în martie — cine știe — așa cum și-o dorește Trump. Poate ne liniștim un pic geopolitic pe criza asta. Poate rămânem doar cu criza de la noi, cea în care ne pleacă tinerii. Aceia care studiază și vor să facă ceva cu viața lor după studenție, aceia care au familii care să le permită evadările astea.
30.000 de studenți români învață la universitățile din străinătate. E o cifră pe care am căutat-o mereu. E acum publică. La ea, Gen știri a adăugat cam cât cheltuiesc tinerii pe studenția în străinătate:
View this post on Instagram
Am și o veste bună de pe la noi. Nu le-am căutat neapărat și-mi cer scuze că n-am venit cu mai multe bucurii pe aici. Una tot a dat peste mine: Apa pe gratis în Aeroportul Otopeni, unde toate costă începând de la 50 de lei:
View this post on Instagram
În rest, fiecare cu obsesiile sale. Donald Trump rămâne tot la ale sale:
View this post on Instagram
Eu la ale mele. Marina Abramović e una dintre ele.
Italia la ale sale. Prim-ministrul Meloni e una dintre acestea. Unii o văd drept înger:
View this post on Instagram
Am, totuși, câteva imagini de impact din săptămâna ce trece.
Polițiști pe un munte de sare și cocaină:
View this post on Instagram
Cele mai frumoase poze cu animale sălbatice:
PetaPixel: Wildlife Photographer of the Year 2025
Și cea mai „de râs” filmare:
Panici legate de lumi mai bune
Am fost turist anul acesta în zone neturistice pe timp de iarnă. Și m-am bucurat de liniștea de dinaintea furtunii. Eu și localnicii care au ajuns să-i urască pe cei care vin în vizită la ei și au impresia că regulile nu se mai aplică cât timp sunt turiști, că totul este permis.
Industria turismului îneacă marile orașe frumoase ale Europei, care nu prea știu ce-i de făcut: n-ar pierde nici banii, dar n-ar mai vrea nici mizeria care vine la pachet, nici prețurile explodate.
Mai radicali decât ei, japonezii au decis că e mai bine fără turism. Primează localnicii. Decât un festival cu 200.000 de vizitatori anual, mai bine liniștea și pacea locală. Au și dreptate — citiți materialul și o să vedeți. Dacă într-acolo evoluăm, fiecare o să fie turist la el acasă.
Japan cherry blossom festival cancelled because of unruly tourist ‘crisis
Ajung, încet-încet, să mă îndrăgostesc de cuvintele-stări japoneze. Săptămâna asta am dat de Hanami — modul în care privești sau admiri florile (luat de mai sus).
Şi-n lumile bune, martie vine cu aglomerație
Şi în lumile în care ne e bine, martie vine cu aglomerație. Vin unii dintre preferații mei la Flex și lumea va fi frumoasă, deşi tot cu foame și cu ger.
Vin tot acolo, în martie, Fără Zahăr şi Luna Amară. Și asta e doar începutul. Până atunci, o luăm mai pe relaxare, dar nu de tot:
E cu Geometrii afective în Timișoara, cu Ecou, tot la Timișoara, e cu Corso la Arad, e cu Drum and Bass la Cafeneaua Literară Joy’s pe 14 februarie. Și tot acolo, pe 14 februarie, dar mai devreme nițel, e cu Iubire în culori.
Mai încolo, după mijlocul lunii, intră în forță și Celalalt teatru.
Nu poate veni sfârşitul lumii printre muzee
V-am spus că martie va fi aglomerat, nu? Mie sper că-mi va ieşi atunci cu „știrile ratate”. Dacă sunteți în Italia (și de ce n-ați fi?), e Rothko la Florența. Se spune că expoziția va fi senzațională:
View this post on Instagram
Marina Abramović e încă la Albertina, în caz că Viena e mai aproape.
Cât despre filme, le puteți viziona la Cinema City; încă sunt câteva interesante. Eu am fost la Sentimental Value — n-am plâns, deși, la cât citisem despre el, îmi pregătisem două seturi de șervețele. Am văzut și Die, My Love. N-am plâns nici acolo, deși plâng des la filme. Merită văzute, dar nu vă așteptați „să scuture” cu voi.
E scump însă la cinema dacă vrei tot pachetul şi nu mergeţi singuri, așa că am și propuneri gratuite, via Tom-neobositul:
Nu-i chiar sfârșitul lumii, deși aflu de la prieteni că astrologii cred că va fi greu din punct de vedere geopolitic anul acesta. Nu poate veni însă sfârșitul lumii, pentru că, uitați, se deschid muzee anul acesta. Și ce muzee:
View this post on Instagram
Și nici nu se moare așa ușor cum am crede, pentru că sunt unii destul de încăpățânați să salveze totul de la uitare:
Arhivarul Csaba Kalman: Muzicile din Timișoara
Nici iubirea nu moare dacă o hrănești cu iubire. Nici poezia nu se duce aşa repede, dacă o citeşti cu voce tare. Săptămâna aceasta vine de la Neruda, citită cândva de Madonna:
Muzica vine de la Casa Pianului și de la Filarmonică. Dar e și cea deja anunțată de la Jazz in the Park, unde vine și fiica Ninei Simone.
Cu sonorități muzicale închei știrile mele ratate. Mai exact, cu încă un cuvânt-senzație din japoneză: Ikigai — motivul pentru care te trezești în fiecare zi. Sper să-l știți și să vă bucurați de el de fiecare dată când deschideți ochii.
Citiţi şi despre cuvîntul japonez din ediţia trecută:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)