Ștefan Mandachi a vândut lanțul de fast food Spartan cu peste 20 milioane euro





Spartan, lanțul românesc de restaurante de tip fast food, a fost vândut de antreprenorul sucevean Ștefan Mandachi (37 de ani), potrivit unui comunicat de firmă, care a dezvăluit și suma tranzacției: 20,3 milioane euro.
Cei mai mari francizați ai lanțului de restaurante Spartan devin, începând din această lună, principalii acționari ai companiei Strong MND Corporation. Noii acționari majoritari preiau operațiunile rețelei, formată din 75 de restaurante, din care 43 se aflau deja în franciză.
Procesul de transfer a fost inițiat încă din luna mai a anului 2022, odată cu începerea procedurilor oficiale de evaluare în vederea vânzării, raport in urma căruia s-a stabilit suma de 15,5 milioane euro pentru compania Strong MND Corporation si 4,53 milioane euro pentru marca Spartan. Transferul părților sociale a fost finalizat în ianuarie 2023, tranzacțiile însumând 20,3 milioane euro.
Compania are peste 670 de angajați și a ajuns în anul 2022 la o cifră de afaceri de peste 30 de milioane euro, din care 2,12 milioane euro reprezintă suma direcționată către bugetul de stat sub formă de taxe.
În prezent, în lanțul Spartan funcționează 75 de restaurante în Bucureşti şi în alte 44 de localităţi din principalele oraşe ale ţării. În Europa, funcționează la ora actuală două restaurante Spartan la Barcelona și Castellon.
sursa: startupcafe.ro
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.