joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Ștefan Bănică Jr. le-a arătat arădenilor cum e cu energia, emoția și Rock’N’Roll-ul | Foto

    de Tomck@t | 31 octombrie 2019, 11:28 AM | Monden | Topic special

    3

    Fie ploaie, fie vânt, fie… până și tornadă (din fericire nu-i cazul), la un concert Ștefan Bănică Jr. te aștepți să fie full house! Și, evident, în cazul lui nu te gândești la orice cârciumă urbană sau la un club de subsol, nici măcar la unul de fițe, te gândești direct la o ditamai Sală Polivalentă, unde se poate organiza un Eurovision, unde cele două universități arădene își pot convoca laolaltă toți studenții și profesorii din dotare la deschiderea anul universitar, sau unde visează orice politician să aibă un speech de campanie în fața unui electorat spălat pe creier.

    Ei bine… culmea, mega-concertul de miercuri seară al lui Ștefan Bănică Jr. nu a reușit să umple Sala Polivalentă chiar până la refuz, dar nu e loc de panică: nu ne-am făcut de râs defel față de alte orașe, tot s-au ocupat 85-90% din locuri, asta însemnând undeva la 2000 de oameni.

    Aradul a făcut parte din turneul național „Energie, Emoție & Rock ‘N’ Roll!”, fiind a patra oprire, după Galați, Pitești și Târgu Jiu. Urmează orașele Oradea (1 noiembrie), Buzău (5 noiembrie), Bacău (6 noiembrie) și Botoșani (7 noiembrie). La concertul din Arad a fost Rock ‘N’ Roll fără doar și poate, a fost și emoție… dar mai puțină energie din partea publicului, tot vibe-ul show-ului fiind întreținut de Bănică și echipa sa. Dar fanii au fost fericiți și, până la urmă, asta contează.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    3 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.