Statul român vrea să vândă 1% din OMV Petrom până la 31 decembrie 2023. Cine vor fi beneficiarii





Statul român vrea să vândă acțiuni reprezentând 1% din valoarea capitalului social al OMV Petrom înregistrat la data vânzării, până cel târziu la data de 31 decembrie 2023, potrivit unui proiect lansat în consultare marți de Ministerul Energiei. Vânzarea se va face către salariații Petrom la momentul privatizării în 2004 și la prețul achitat atunci de austriecii de la OMV, respectiv 0,2158 lei/acțiune, la mai puțin de jumătate din prețul de vânzare de azi de la BVB, relatează Hotnews.ro.
Guvernul este obligat să pună în aplicare o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din 8 mai 2019, potrivit căreia trebuie să vândă acțiuni ale OMV Petrom, până în limita de 8% din capitalul social, la același preț din momentul privatizării.
Procesul a fost câștigat de salariații Petrom. Pentru fiecare zi de neaplicare a deciziei, statul român este sancționat cu 1.000 lei. Practic, 30 de zile costă 30.000 lei și tot așa.
Citește mai mult pe hotnews.ro.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este