Statistica arădenilor aflați în carantină și măsurile de prevenție ale autorităților, până la această oră | Raport GCS

    de Special Arad | 21 aprilie 2020, 2:22 PM | Coronavirus | Știri Arad

    0

    Comunicat. La nivelul Județului Arad, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și  Conducere a Intervenției, în centrele de carantină erau cazate, în această dimineață la ora 9.00, 272 persoane. Numărul total al persoanelor care au încheiat perioada de carantină de 14 zile este tot 564. În ceea ce privește persoanele autoizolate la domiciliu, acestea sunt în număr de 277, în timp ce numărul total la zi al persoanelor pentru care s-a încheiat perioada de autoizolare la domiciliu este de 3101, se arată într-un comunicat al Grupului de Comunicare Strategică (GCS).

    ***

    Ordonanțele Militare precum  și alte documente oficiale emise în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiuna Hotărâri și legislație. Amintim că o altă pagină web ce cuprinde informații de interes în materia prevenirii răspândirii noului coronavirus este www.cnscbt.ro. (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).

    ***

    Pe parcursul zilei de ieri și până azi dimineață, polițiștii arădeni au verificat 188 de persoane și 4 societăți comerciale  cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau a interdicțiilor de circulație instituite prin ordonanțele militare în vigoare. În urma acestor verificări, au fost aplicate 30 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricțiile de circulație, în valoare totală de 90.000 lei. Nu au fost întocmite noi dosare penale.

    În același interval de timp, jandarmii arădeni au verificat 118 persoane cu privire la respectarea măsurii de autoizolare la domiciliu și au aplicat 10sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, valoarea totală a amenzilor fiind de 18.000 lei.

    ***

    Polițiștii locali arădeni, asigurând cu un efectiv de 50 de cadre și 19 mijloace auto mai multe tipuri de activități legate de prevenirea răspândirii COVID-19 și aplicării prevederilor ordonanțelor militare, au legitimat și verificat, într-un interval de 24 de ore (perioada 20.04.2020, ora 7.00 – 21.04.2020, ora 7.00),  332 de persoane, întocmind 7 procese verbale de contravenție, în valoare totală de 14.000 lei, pentru aceleași fapte privind nerespectarea restricțiilor de circulație impuse prin ordonanțele militare.

    Direcția Generală Poliția Locală Arad asigură pe perioada stării de urgență paza centrelor de carantină, paza și ordinea publică în zona centrului destinat găzduirii persoanelor fără adăpost, precum și asigurarea coborârilor de pe autostradă. De asemenea, polițiștii locali arădeni asigură verificarea locurilor unde au fost semnalate cazuri de infectare și participă, împreună cu efectivele M.A.I. sau individual, în filtre și activități de verificare a respectării ordinii publice și prevederilor ordonanțelor militare.

    ***

    „Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu exonerează de răspundere penală, respectiv contravențională. Recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale. De asemenea, vă reamintim că este esențial să fim responsabili, să conștientizăm faptul că suntem parte dintr-o colectivitate, iar acțiunile noastre pot afecta comunitatea în care trăim. Vă rugăm să râmâneți în casă, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!”, se arată în comunicat.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.