Stați în casă! Serios! Altfel riscați să vă cadă clădirile în cap. Noi mai mergem pe teren pentru că așa ne cere meseria. Am luat-o la pas cu Raluca, colega mea, cu treabă, așa cum e și normal. Ne-am obișnuit atât de mult cu tencuiala spartă pe jos și pereții scorojiți încât nici nu ne-a trecut prin cap să mai scriem despre asta. Tomuri întregi au fost scrise deja în mai toate publicațiile online arădene cu privire la cunoscutul virus care a cuprins Aradul, și mai exact : „Cade tencuiala. Ocoliți!”.Nu ne-am așteptat să ajungem să scriem pentru a triliarda oară de clădirile de pe centru. Asta până când nu am primit un pont, astfel că am modificat traseul și ne-am îndreptat către adresa indicată. Pontul ne zicea de „a picat o clădire”, și până nu am primit o imagine care să susțină și descrierea, nu ne-am gândit că literalmente s-a prăbușit o clădire.

Am ajuns la fața locului, agitație mare, o mașină de la Recons muta o mașină destul de scumpă care a scăpat ca prin urechile acului să nu cadă tot peretele pe ea, muncitorii (care, mai târziu, am aflat că au ieșit în ultimul moment din casa care se prăbușea) se apucau să încarce cărămizile din văiugă care umpleau trotuarul. Cu asemenea imagini nu m-am întâlnit foarte des, dar pot spune aproape sigur că nu va fi singurul caz de acest fel.

Mai multe detalii despre cât de greu se mișcă lucrurile , nu doar la Primărie ci în general, AICI .

Clădire – strada Gheorghe Lazăr

Am plecat de acolo, unde avea Raluca treabă și au început din nou să ne atragă atenția clădirile. „Uite-o și pe aia, uite și acolo cum e crăpat, oare cât mai rezistă aia?”. Toate acestea în timp ce Teatrul Vechi zâmbea trist și se uita în altă parte, era și el rușinat de starea în care era.

Bineînțeles că am început să ne lansăm în tot felul de discuții, să ne reamintim de multele clădiri care sunt aceeași stare. Nu am mai discutat de ceea ce face Primăria sau ce nu face deoarece în mare parte știm și observăm. Apoi ne-am oprit în loc. Exact în fața unei porți chiar vizavi de Teatrul de Stat Arad (care nici el nu e într-o stare excelentă, dar avem promisiuni că va intra în reabiliatare). Am aruncat o privire în interiorul holului care se căsca în fața noastră prin poarta aceea și am văzut bucăți de cărămidă pe jos. Ne-am apropiat și am putut vedea cum tavanul dădea semne că se pune și el pe treabă asemeni casei prăbușite ce am fotografiat-o anterior. Ieșim de acolo și ne uităm pe pancarta de pe perete: „Monument istoric, cca 1900”.

Nu trecuseră nici 10 minute de când am plecat de pe strada Gheorghe Lazăr cu concluzia: „Și acum? Așteptăm să cadă și celelalte?” Foarte probabil că tavanul acela este căzut de ceva timp, iar casa urmează să intre într-un proces de reabilitare… având în vedere termopanul alb și ieftin de care dispune la mansardă. Clădirea însă e una chiar foarte frumoasă, și ne-a „strâns un pic la suflet” când ne-am dat seama cât de multe se pot strica în jurul nostru, iar noi o să ajungem să ne amintim de Arad: „Ce clădiri frumoase erau o dată”. Am zis, din nou: „Bine că nu a căzut pe cineva” și ne-am continuat drumul.

Știm, plictisim cu subiectul acesta, dar… ne-am săturat să stăm în casă.