joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ștafeta Albastră a ajuns la Arad! Ce semnifică și cui îi este dedicată

    de Special Arad | 23 octombrie 2021, 12:33 PM | Știri Arad

    0

    (foto: IPJ Arad)

    În această dimineață, polițiștii arădeni au participat alături de voluntarii INVICTUS la predarea Ștafetei Albastre, care a ajuns în municipiul Arad în ziua de 23 octombrie, fiind întâmpinată la Monumentul Eroilor, de către prefectul județului Arad, comandantul garnizoanei, militari ai Batalionului 191 Infanterie ,,Colonel Radu Golescu”, voluntari din cadrul instituțiilor sistemului național de apărare și sportivi din Municipiul Arad. Și pentru că sacrificiul impune respect, ștafeta a inclus și vizitarea a doi veterani de război.

    Cu gândul la eroii neamului, cu sufletul aproape de militarii răniți, cu inima plină de dragoste pentru România, voluntarii Invictus, alergători și cicliști, militari și civili, parcurg, în aceste zile, pe cele trei trasee ale Ștafetei Veteranilor, ediția a VIII-a – albastru, galben și roșu – de la Mărășești, Făgăraș și Chișinău, până la Carei”, explică reprezentanții IPJ Arad.

    Ștafeta Veteranilor, care însumează aproximativ 3800 de kilometri, a luat startul vineri, 1 octombrie, pe traseul albastru, din fața Mausoleului Eroilor din Mărășești.

    Momentul de maximă intensitate va avea loc în 25 octombrie, la Monumentul Ostașului Român din Carei, când Stafeta își va împlini misiunea și va prezenta onorul, în mod simbolic, tuturor celor care s-au jertfit pentru România.

    Ce este „Ștafeta Veteranilor”

    Ștafeta Veteranilor a devenit o tradiție și amintește, în fiecare an, despre spiritul Invictus, acela care trebuie să ne unească pe toți în jurul veteranilor.

    Participanții poartă în alergare Drapelul Național, din respect pentru înaintași, din recunoștință pentru veteranii de război care încă rostesc povestea sacrificiului suprem, cât și pentru cei plecați dintre noi, a căror lecție de patriotism stă scrisă în inima fiecăruia.

    Cei ce iau parte la ștefetă se opresc la monumentele ridicate în cinstea celor care au murit pentru ca noi, astăzi, să existăm și rememorează imaginea străbunicilor şi bunicilor noștri care au luptat pentru această ţară şi care sunt, acum, parte din ea.

    Atunci când oboseala își va spune cuvântul, își vor repeta ceea ce reprezintă spiritul Invictus: <Să te ridici și să lupți în continuare. Pentru eroii noștri, pentru România!>„, spun reprezentanții IPJ Arad într-un comunicat.

    Ștafeta Veteranilor este un eveniment organizat de voluntari cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, care și-au propus să promoveze memoria eroilor români prin intermediul sportului.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.