Apăsăm și noi butonul de „panică”! Spitalul Județean Arad omite cu nerușinare date în urma cărora opinia publică să afle adevărul cu privire la cazul Lorena Radu





„Starea la externare: ameliorat”, este ceea ce a scris medicul curat, dr. Amelia Uzum, în foaia de observație a Lorenei Radu, la externare. Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a remis marți, 16 mai, un comunicat de presă vizavi de experiența trăită de Lorena Radu, cât timp a fost internată în unitatea medicală, din 9 martie până în 14 martie, experiență despre care Special Arad a scris în 5 mai.
Este foarte important de reținut prima propoziție, introdusă în ghilimele, de mai sus, deoarece în comunicatul de marți, 16 mai, reprezentanții spitalului precizează că pacienta „a solicitat externarea la cerere contrar indicațiilor medicului curant”, invocând motivul de a fi cu familia cu ocazia zilei de naștere. Atât Lorena, cât și soțul acesteia, spun că nu li s-au adus la cunoștință care sunt aceste contraindicații, nici măcar nu li s-ar fi sugerat că ar exista contraindicații, acestea neregăsindu-se în vreun act întocmit de medicul curant.
În aceste condiții, dacă externarea s-a făcut contrar indicațiilor medicului curant, de ce pe foaia de observație clinică generală a Lorenei – pe care ne-a pus-o la dispoziție – același medic curant a bifat „starea la externare: ameliorat”? Asta în condițiile în care mai erau două variante de bifat – pentru că peste a treia s-a trecut, mulțumită doctorilor de la Cluj: staționar și/sau agravat.
În comunicatul Spitalului Clinic Județean Arad se arată următoarele: „Pacienta s-a prezentat pe data de 9 martie în Unitatea de Primire Urgențe, acuzând epigastralgii, inapetență, grețuri cu debut de două zile. După efectuarea investigațiilor clinice și paraclinice aceasta s-a internat în Secția Clinică Gastroenterologie în jurul orei 23.00”.
Aici ne vedem nevoiți să facem publice, cu acordul ei, analizele Lorenei, pentru că acestea vor „vorbi” de la sine. În seara în care tânăra a ajuns la UPU a primit următoarele rezultate ale analizelor: TGO – 173,8, în condițiile în care valoarea maximă a acestei analize este 32 (potrivit buletinului de analiză medicală); TGP – 450, în condițiile în care valoarea maximă a acestei analize este 33, iar amilaza urinară este 595, 8, în condițiile în care valoarea acestei analize este între 21 și 447.
Comunicatul Spitalului Clinic Județean Arad continuă: „A doua zi, pe data de 10 martie, pacienta a fost preluată de către medicul căruia i se aduc acuzații. Medicul respectiv (curant) îi efectuează ecografie abdominală, examene de laborator și îi administrează tratament de specialitate, fapte consemnate în foaia de observație a pacientei. În urma investigațiilor se exclude diagnosticul de pancreatită acută pe care pacienta îl invocă”.
Lorena a povestit că în 10 martie i s-au efectuat un alt fel de set de analize din care au fost omise analizele TGO, TGP și amilaza urinară. Pacientei i s-au făcut următoarele analize: lipaza care avea valoarea 60,2 (valorile acestei analize sunt cuprinse între 13 – 60), fosfatază – 136 (valorile acestei analize sunt cuprinse între 35-105), GGT – 131 (valoarea maximă a acestei analize este 40), proteine totale – 5.76 (valorile acestei analize sunt cuprinse între 6,40 și 8,30).
Deși colegele au apăsat butonul de panică, niciun cadru medical de la Spitalul Județean Arad nu a reacționat
În 11 martie, Lorenei i s-a făcut rău și a vomitat. Timp de 20 de minute după acest episod, niciun cadru medical nu a venit să o verifice, deși colegele ei de salon au apăsat butonul de panică, spune Lorena. În continuare, acesteia i s-a administrat același tratament – cel prescris din prima zi de internare – și după acest episod: Nospa, Controloc, Metoclopramid, Algifen, Aspatofort, Arginină, VitaminaB1, B6 și Glucoză.
Abia în 13 martie Lorenei i se efectuează alte analize. Acestea prezintă următoarele valori, potrivit buletinului de analiză: TGO – 254 (față de 173 în prima zi, la UPU); TGP – 473 (față de 450 în prima zi la UPU), bilirubina directă avea valoarea 2.94 (valorea maximă a acestei analize fiind de 0,30) în timp ce bilirubina totală era de 4.65 (valoarea acesteia analize, la femei, trebuie să fie mai mică de 1,2, potrivit valorilor înscrise în buletinul de analiză). Potrivit Lorenei, analiza de amilază urinară nu i s-a efectuat în 13 martie. De altfel, pe acest buletin de analiză, sub rezultatul analizelor TGO, TGP, bilirubina directă și bilirubina totală este trecut: Comentariu analiză – VALOARE CRITICĂ.
Tot în 13 martie, pe foaia de evoluție și tratament a Lorenei, medicul curant, dr. Amelia Uzum, a scris următoarele: stare generală ameliorată.
„În 13 martie, doamna doctor Uzum a spus că dacă RMN iese bine «mergi acasă »”, povestește Lorena. I s-a efectuat și RMN-ul și nu a rezultat vreo neregulă, în opinia medicilor arădeni.
„Pe data de 14 martie – susțin reprezentanții Spitalului Clinic Județean Arad – ora 13.30, pacienta a solicitat externarea, la cerere, pe propria răspundere, sub semnătură, contrar indicațiilor medicului curant, iar în foaia de observație pacienta a consemnat: «Solicit externarea la cerere contrar indicațiilor medicului curant», invocând motivul de a fi cu familia cu ocazia zilei de naștere. La externare, pacienta primește concediu medical, recomandare de dietă și tratament medicamentos pentru diagnosticele consemnate în foaia de observație, precum și recomandarea de consult medical, chirurgical, în vederea colecistectomiei – intervenție chirurgicală”.
În 14 martie, adică în ziua în care a fost lăsată să plece acasă „contrar indicațiilor medicului curant”, Lorenei i s-au efectuat alte analize, iar valoarea lor era următoarea, conform buletinului de analiză: TGO – 311, TGP – 573, bilirubina directă – 1,94 și bilirubina totală – 3,57. Și pe acest buletin de analiză apare: Comentariu analiză – SER ICTERIC.
Tot în 14 martie, pe aceeași foaie de evoluție și tratament se face următoarea mențiune în privința stării Lorenei: „Stare generală relativ bună”.
„În 14 martie ne-a spus că Lorena e bine și că poate merge acasă, însă doar mâine dimineața se poate externa pentru că doamna doctor și-a încheiat programul la ora 14:00 și externările se pot face doar până la ora 11:00, dar că dacă vrea să plece astăzi acasă o poate face doar dacă solicită acest lucru în baza unei externări la cerere. Și am fost de acord, nici nu ne-am gândit atât de departe. Noi nu am avut rezultatele analizelor Lorenei, le-am primit doar de câteva zile, după ce am făcut cerere. Am avut doar ceea ce ne-a spus doamna doctor Uzum, că e bine și că poate merge acasă. Vedeam că Lorena nu e bine, dar nu am crezut nicio clipă că starea ei se va agrava și că vom trece prin ce am trecut. Credeți că plecam din spital dacă ni se spunea cât de gravă este situația? Pleca cineva?”, a povestit soțul Lorenei.
No-spa, la nevoie
Medicul curant i-a prescris Lorenei următoarele medicamente la externare: No-spa – 1 capsulă la nevoie, Controloc – 1 capsulă pe zi și Ursofalk – 2 capsule pe zi.
Soțul Lorenei a mai precizat că i s-a spus ca în 15 martie să revină la spital pentru a ridica foaia de externare: „În 15 martie ne-am dus amândoi la spital. Lorena avea dureri foarte mari. Doamna doctor Uzum a văzut-o pe Lorena și i-a spus să ia Nospa că o să-i treacă durerea. Am mers în 15 martie la un chirurg care ne-a spus că în starea în care se află Lorena, niciun chirurg nu se atinge de ea și ne-a trimis de urgență la Cluj, unde am și ajuns, de altfel, în acea seară. ”
La Cluj, Lorenei i s-au efectuat analizele. În 15 martie, la o zi după externarea din Spitalul Clinic Județean Arad, Lorena avea următoarele valori: TGO – 620 (față de 311 în 14 martie, la externare), TGP – 998 (față de 573 în 14 martie, la externare), amilaza urinară – 1268 (față de 595,8, valoarea din 9 martie, de la UPU).
La Cluj, Lorenei i s-a pus diagnosticul de pancreatită acută, în timp ce, înainte cu o zi, Lorena a fost externată – la cerere, potrivit Spitalului Clinic Județean Arad – cu diagnosticul: hepatită reactivă și litiază biliară veziculară.
Poziție și de la DSP Arad
Și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Arad a remis miercuri, 17 mai, un comunicat de presă în legătură cu cazul Lorena Radu, asemănător cu cel al Spitalul Clinic Județean Arad.
Concluziile DSP Arad în acest caz au fost la fel cu cele ale Spitalului Clinic Județean Arad: cadrele medicale au acționat ca la carte, pacientul a solicitat externarea la cerere, contrar indicațiilor medicului curant. „În urma inspectiei s-a constatat faptul ca pacienta a fost internata în cadrul secției Gastroenterologie, începând cu data de 09.03.2023, ora 23:00, având medic curant dr. Uzum Amelia. Evoluția zilnică a stării de sănătate și tratamentul zilnic au fost consemnate în Foaia de evoluție și tratament și asumate prin semnătura și parafa de medicul curant și medicul rezident, din data de 09.03.2023 până în data de 14.03.2023, ora 08:00. În data de 14.03.2023, pacienta a solicitat externarea, la cerere pe propria răspundere, asumată prin semnătură, contrar indicațiilor medicului curant. În biletul de ieșire din spital, pacientei i s-a recomandat regim igieno-dietetic, consult chirurgical, repetarea analizelor medicale peste 1 săptămână precum și tratament medicamentos”, se arată în comunicatul de presă al DSP Arad.
Totuși, în urma verificării foii de observație clinică generală, inspectorii DSP Arad au constatat „completarea deficitară a rubricilor din anexa 5, graficul de «administrare medicație», a fișei de proceduri întocmită de asistentele medicale de serviciu”.
„Au fost aplicate patru avertismente contravenționale asistentelor medicale implicate în asigurarea actului medical și care nu au consemnat toate procedurile efectuate în anexele Foii de Observație Clinică Generală, doar în registrele primire la schimb de tură. A fost aplicat avertisment contravențional unității sanitare pentru nefinalizarea instruirii întregului personal al secției, referitor la completarea documentelor medicale”, se mai precizează în comunicat.
TGO, TGP și amilaza urinară
Testul TGO (aspartataminotransferaza) este un test extrem de popular în practica medicală pentru evaluarea funcției ficatului care măsoară concentrația din ser a unei enzime numită aspartat aminotransferaza. (sursa: Regina Maria)
Testul TGP măsoară concentrația de alaninaminotransferaza din sânge și este foarte util în detectarea bolilor hepatice. (sursa: Regina Maria)
Testele ce măsoară nivelul de amilază urinară sau amilază serică sunt utilizate în diagnosticul afecțiunilor pancreasului, cum ar fi pancreatita, în perforațiile intestinale, a ulcerului gastric sau tulburări ale glandelor salivare. (sursa: Medlife)
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)