Specialiștii DGASPC au vorbit elevilor din mediul rural despre prevenirea traficului de persoane și sesizarea abuzurilor asupra tinerilor
Specialiștii Serviciului pentru prevenirea marginalizării sociale, trafic, migrație și repatrieri din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad au dat startul unei noi campanii de informare și prevenție în rândul elevilor din toate școlile din județul Arad care vizează promovarea modalităţilor de combatere a delincvenţei juvenile în rândul acestora.
Astfel, elevii din clasele V-VIII din cadrul Liceului Teoretic Cermei au participat astăzi (marți) la prima acțiune din această campanie, ocazie cu care reprezentanții DGASPC Arad le-au prezentat informații privind prevenirea traficului de persoane, combaterea comportamentului antisocial sau sesizarea oricăror tipuri de abuz asupra copiilor și tinerilor, dar le-au oferit și soluții de petrecere a timpului liber pentru a evita anturajele nepotrivite și locurile rău-famate.
„Campania a fost iniţiată în urma identificării nevoii de a intensifica activităţile de prevenire a criminalităţii în rândul copiilor care nu au împlinit vârsta răspunderii penale, respectiv 14 ani. Atât datele statistice, cât şi constatările din teren ale asistenţilor sociali relevă faptul că adolescenții reprezintă un grup vulnerabil din punct de vedere al comiterii de posibile infracțiuni. În acest context, campania noastră își propune creşterea gradului de informare a elevilor și profesorilor din mediul rural cu privire la prevenirea delincvenţei juvenile, a traficului de persoane, dar și privind combaterea fenomenului abandonului școlar”, declară Erika Stark, directorul general al DGASPC Arad.
Specialiștii Serviciului pentru prevenirea marginalizării sociale, trafic,migrație și repatrieri din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad vor continua în această săptămână campania în unitățile de învățământ din Curtici, unde vor fi diseminate informațiile unui număr de 300 de elevi, urmând ca până la finalul acesteia mii de elevi să fie informați și consiliați.
Comentariile portalului
Poate n-ați observat, dar nu am făcut un "raport privind corectitudinea campaniei electorale prezidențiale". Dacă asta voiam să fac, aș fi început cu pomenile electorale, cu "soldarul î (...)
Nu știu cu ce am greșit. Când trimiți repede pe cineva la dicționar și nici nu ai dreptate mi se pare că e vorba de o (...)
Doar așa la prima impresie: autorul nu știe nici de Valea, nici de Anti. Pentru el sunt comentatori ascunși după pseudonime, un obicei încetățenit virtual pe care (...)