duminicã, 21 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Update Anchetă într-un centru de ocrotire din Frumușeni după agresarea unui adolescent de 16 ani. Un bărbat a fost reținut

    de Special Arad | 24 iulie 2025, 11:40 AM | Frumuşeni | Știri Arad | Topic special

    0

    Un adolescent de 16 ani, aflat într-un centru de ocrotire pentru bătrâni și copii din localitatea Frumușeni, a ajuns la spital după ce ar fi fost agresat de un angajat al instituției, un bărbat în vârstă de 51 de ani.

    Incidentul face obiectul unei anchete penale deschise de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, sub acuzația de rele tratamente aplicate minorului.

    Potrivit anchetatorilor, victima a fost transportată la spital pentru evaluarea stării de sănătate și acordarea de îngrijiri medicale.

    Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad a fost informată despre caz și urmează să stabilească măsurile necesare în urma incidentului.

    Polițiștii continuă cercetările, iar în funcție de rezultatele obținute, dosarul ar putea fi extins și pentru alte posibile fapte.

    Pe acest subiect, DGASPC Arad a transmis următoarele:

    „Pentru 21 de copii, cu vârste între 8 și 19 ani, aflați cu măsură de protecție specială de plasament la o asociație care a contractat acordarea de servicii sociale pentru copii și tineri instituționalizați, DGASPC Arad a dispus înlocuirea măsurii de protecție.

    Consiliul Județean Arad a notificat rezilierea contractelor de servicii sociale, iar DGASPC Arad a dispus instituirea măsurii speciale plasament în regim de urgență pentru toți cei 21 de beneficiari la case de tip familial licențiate, publice și private, din județul Arad.

    Totul a pornit de la unul dintre copiii găzduiți la asociație care a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale după ce a fost lovit cu un corp contondent, sustine acesta, de unul din angajații asociației.

    Managerii de caz ai copiilor au început de urgență verificarea celor întâmplate.

    Conform declarațiilor, mai mulți copii susțin că au fost supuși în repetate rânduri la rele tratamente, abuzuri fizice și emoționale. Două dintre fete acuză și acte de hărțuire sexuală din partea unui angajat al asociației.

    Autoritățile competente au fost deja sesizate, respectiv Inspectoratul Județean de Poliție Arad, ancheta fiind în curs de desfășurare pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-au produs evenimentele, a identifica toate persoanele responsabile și tragerea la răspundere a acestora, conform legii.

    «Prioritatea noastră absolută este întotdeauna interesul superior al copilului , siguranța și bunăstarea tuturor beneficiarilor. Nu vom tolera niciodată niciun fel de abuz asupra copiilor noștri și ne asigurăm caăaceștia beneficiază de consiliere de specialitate pentru a depăși traumele suferite. De asemenea, vom colabora îndeaproape cu organele de anchetă pentru elucidarea tuturor celor întâmplate și impunerea măsurilor legale necesare în asemenea situații», declară directorul general, exercitare temporară, al DGASPC Arad, Valentina Buzură.

    DGASPC Arad reiterează angajamentul ferm de a proteja drepturile copiilor și de a asigura un mediu securizant pentru toți copiii aflați în sistemul de protecție.

    Orice informație relevantă pentru derularea anchetei este încurajată să fie adusă la cunoștința organelor competente.

    Respectiva asociație se află la al patrulea contract de furnizare de servicii sociale, încheiat pe o perioadă de câte 3 ani fiecare. Până în prezent nu au fost semnalate incidente sau orice alte forme de abuz”, se arată în comunicatul DGASPC Arad.

    Citește și: Enola Day – Cu inteligența artificială la una mică despre crocodilul cu aripi și Ceaușescu

    UPDATE:
    Urmare a cercetărilor efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, s-au conturat elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă.

    Din cercetări, a reieșit că bărbatul de 51 de ani, în calitate de angajat al unei fundații care se ocupă cu îngrijirea minorilor, ar fi lovit un beneficiar, cu o bucată de lemn.

    La data de 24 iulie 2025, a fost pus în aplicare un mandat de aducere, pentru audierea persoanei bănuite de săvârșirea faptei.

    În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi luate și alte măsuri legale, dacă se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.