joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Specialiști din 9 țări, prezenți la conferința CJRAE Arad

    de Special Arad | 9 mai 2023, 11:32 AM | Educaţie

    0

    Comunicat. În perioada 3-5 mai 2023 a avut loc, în sala festivă a UAV Arad, cea de-a V-a ediție a Conferinței internaționale „Asigurarea egalității de șanse prin management educațional și servicii de asistență psihopedagogică în contextul provocărilor actuale”, un proiect al CJRAE Arad derulat în parteneriat cu Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” Chișinău din Republica Moldova – Facultatea de Psihologie și Psihopedagogie Specială, Consiliul Județean Arad, Inspectoratul Școlar Județean Arad.

    Conferinţa s-a desfășurat în sistem hibrid și a reunit 500 de participanți în toate cele 3 zile de activități. Au luat parte 61 de specialiști din Africa de Sud, Columbia, Finlanda, Grecia, Republica Moldova, Serbia, Turcia, Ungaria, precum și din România care, prin intervențiile lor, au contribuit la succesul lucrărilor.

    „Centrul Județean de Resurse Educaționale este unul dintre actorii importanți pe piața educațională care contribuie la creșterea calității serviciilor educaționale și la susținerea dialogului interinstituțional în beneficiul sistemului educativ. Mulțumim partenerilor noștri pentru colaborare și susținere, pentru suportul oferit pe parcursul celor 3 zile”, a declarat directorul CJRAE Arad, Ovidiu Toderici.
    Au participat reprezentanți ai Ministerului Educației, Inspectoratului Școlar Județean Arad, Consiliului Județean Arad, D.G.A.S.C. Arad, Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” Chișinău, Universității ,,Aurel Vlaicu” din Arad care au subliniat însemnătatea susținerii demersurilor de promovare a cooperării interinstituţionale pentru o mai eficientă valorificare a tuturor tipurilor de resurse din sistemul educaţional, prin dezvoltarea unei comunități colaborative.

    Conferința a fost structurată în opt secțiuni: Profesionalizare în practica managerială; Consilierea școlară – proces de dezvoltare personală și profesională; Practica logopedică între conștientizare și corectare; Abordarea diferențiată a educabilului în context formal/nonformal; Strategii de integrare a copiilor cu CES în învățământul de masă; Strategii didactice utilizate în mediul online; Proiecte și programe educaționale; Rolul asistenței sociale în context educațional.

    Toate cele 55 de lucrări prezentate în cadrul acestor secțiuni vor fi publicate într-un volum, ceea ce va asigura diseminarea rezultatelor și va contribui la dezvoltarea managementului educațional de calitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.