M-am bucurat de victoria cu Sepsi, o victorie pe care am simțit-o până-n măduva oaselor din cauza stresului din finalul partidei, o partidă care, așa cum am mai spus, putea fi câștigată cu lejeritate după cum a arătat jocul, dar putea fi și încheiată la egalitate sau chiar pierdută după cum au escaladat evenimentele din finalul ei.

M-am bucurat și de prestația lui Danylo Kucher, un portar care de când a sosit la Arad mi s-a părut a fi util pentru echipă, dar și un om plăcut, cald. Vorbea Rednic despre el că are aceeași față și la victorii și la înfrângeri. La urma urmei nu este un criteriu grimasa feței, iar Kucher probabil este genul de sportiv care nu face nuntă la victorii și nici înmormântare la înfrângeri. La partida cu Sepsi a fost de-a dreptul extraordinar. A respins cu un reflex uluitor șutul lui Cosmin Matei din prima parte a jocului după care a avut o triplă intervenție în primul minut din cele zece ale prelungirilor dictate de arbitru la finalul jocului. Pe lângă victoria de pe tabelă, am asistat și la o victorie a lui Kucher în fața lui Rednic, iar tribuna, precum pe vechile arene romane unde se scanda numele gladiatorilor, scanda de data aceasta numele ucraineanului: „Kucher! Kucher! Kucher” Portarul Bătrânei Doamne arăta cu degetul spre inimă și spre întreaga arenă. A fost eroul zilei…

Dar din acest mini-război Kucher versus Rednic a apărut și o victimă colaterală, iar aceasta se numește Florin Iacob, cel care pe nedrept a fost atras în această dispută. Florin este singurul din lotul Bătrânei Doamne care a fost în lotul cu care UTA a obținut promovarea din sezonul 2019-2020. Portarul brașovean se află la cel de-al cincilea sezon în tricoul echipei arădene și mereu s-a arătat devotat acestui club indiferent cine a fost antrenor și indiferent de nivelul la care a jucat.

Dar unii uită repede… Îmi aduc aminte de evoluțiile lui Iacob din liga secundă, atunci când a reușit câteva partide senzaționale la Ploiești sau la Cluj, dar și pe Motorul cu CS Mioveni. Toate aceste evoluții parcă au fost șterse cu buretele după acele greșeli din partida care putea fi decisivă cu Rapidul, din play-off-ul de promovare. Un val de „hate” a umplut rețelele sociale și dacă puteau, unii l-ar fi răstignit pe Florin în Piața Avram Iancu, acolo unde se puteau vedea partidele din acel play-off pe proiector pe timp de pandemie…

A urmat un prim sezon în Liga 1, un prim sezon după 12 ani de pauză, un sezon la capătul căruia Iacob a fost declarat cel mai bun portar din campionat după numărul de parade sau numărul de partide fără gol primit. Acele evoluții i-au adus și convocările la echipa națională. A urmat și un al doilea sezon bun spre foarte bun făcut de Iacob în poarta echipei UTA și, după trei ani în care și-a făcut cu brio treaba, a venit sezonul 2022-2023 în care, pe alocuri, evoluțiile sale au fost dezastruoase.

În acel moment s-a uitat tot ceea ce a făcut bine. Un nou val de „hate” a curs pe Facebook. A fost acuzat că apără pentru că este finul lui Gyuszi Balint, ceea ce nu era deloc adevărat. Nașul lui Iacob este chiar arădean, se numește Daniel Mutu și a fost și el portar la ACU Arad și FC Brașov. A fost numit „pitic”, de parcă n-am mai văzut portari mai scunzi care să facă carieră.

Evoluțiile tot mai slabe ale lui Iacob au obligat staff-ul tehnic să caute alte variante în condițiile în care Balauru era cu tendonul rupt. Așa a ajuns Kucher la Arad, un portar care de la început a făcut partide senzaționale cu FCSB sau Voluntari, dar care a greșit grav la înfrângerea cu Botoșani. Ăsta e păcatul portarilor, greșelile lor se văd pe tabela de marcaj…

UTA se afunda în clasament, liga a doua părea tot mai aproape, astfel că Balint a fost demis și adus Rednic. Din start, „Puriul” a făcut o primă schimbare: Iacob în locul lui Kucher. Motivul: jocul de picior mai bun al brașoveanului. Și din acel moment, Iacob a redevenit cel pe care l-am văzut în primul sezon de după promovare. Partide extraordinare reușite la Pitești, la Galați, apoi cu Iași la Arad, la Botoșani, la Petrolul și chiar la acel 2-2 de la Cluj cu Universitatea Craiova.

Nevoia de sânge, dorința de a vedea un sacrificiu…

Degeaba, pentru cei cu ura-n sânge, tot nu e de ajuns. A fost destul ca să apere Kucher bine la două partide și cei care nu-l „înghit” pe Iacob să prindă glas: „dați-l pe Iacob afară…”, „cu piticul n-o să câștigăm niciodată nimic”, „Rednic, și tu ești nașul lui Iacob?”, „s-a dat accidentat ca să meargă la Rapid”, etc…

În loc să ne bucurăm ca fani ai echipei UTA că în acest moment echipa are doi portari de un nivel bun spre foarte bun, unii dintre noi simt nevoia de sânge, vor un sacrificiu, pentru că ăștia suntem noi ca popor din moși-strămoși, trebuie să zidim pe cineva-n perete precum pe Ana lui Manole ca să credem că ne merge bine…

Ura de acest gen, sau „hate”-ul cum este numită ea în limbaj social media de acest gen, ca de obicei, transcende discernământului și un astfel de sacrificiu nu ar aduce nimic bun nici clubului și nici celor care doresc să se întâmple asta. Iar în creierul unor astfel de „hateri”, bucuria că a lipsit Iacob din poartă a fost chiar mai mare decât bucuria că a apărat foarte bine Kucher.

Am devenit atât de triști unii dintre noi, atât de săraci cu duhul, încât am ajuns să urâm chiar și la bucurie…