Special Classic Movies: „Fălci / Jaws”. La 40 de ani, filmul va fi difuzat din nou în cinematografe

Regizat de Steven Spielberg, cu Roy Scheider, Robert Shaw şi Richard Dreyfuss în distribuţie, „Jaws” prezintă un oraş fictiv din New England, Amity Island, unde un rechin alb terorizează locuitorii. Acesta a fost al doilea film regizat de Spielberg, iar scenariul a fost redactat de Carl Gottlieb şi Peter Benchley, care a şi scris romanul pe care s-a bazat pelicula.
Deşi a avut un buget de doar 9 milioane de dolari, filmul a obţinut încasări de 460 de milioane de dolari la nivel mondial şi rămâne unul dintre cele mai profitabile lungmetraje din istorie. „Jaws” este considerat unul dintre cele mai bune filme şi a ocupat poziţia a 56-a în topul celor mai bune 100 de pelicule realizat anul trecut de American Film Institute (AFI).
Filmul a fost recompensat cu trei premii Oscar, pentru cel mai bun sunet, cel mai bun montaj şi cea mai bună coloană sonoră. Coloana sonoră a filmului a mai primit, printre altele, un premiu Globul de Aur şi un Grammy.
Filmul horror „Fălci / Jaws”, de Steven Spielberg, va fi proiectat în mai multe cinematografe americane în această vară, pentru a marca 40 de ani de la lansarea acestuia pe marile ecrane.
Fathom Events, Turner Classic Movies şi Universal Pictures Home Entertainment s-au asociat pentru a readuce filmul, devenit un clasic al genului, pe marile ecrane americane. O serie de cinematografe vor prezenta publicului filmul în perioada 21 – 24 iunie, informează Mediafax via contactmusic.com.
Proiecţiile speciale vor beneficia de o introducere realizată de prezentatorul TV Ben Mankiewicz, de la Turner Classic Movies, care va vorbi şi despre faptul că acest film este considerat prima „superproducţie de vară”, o tradiţie de sezon care este respectată şi în prezent în cinematografe.
Comentariile portalului
Și așa, de curiozitate pt noi muritorii de rând, cam care ar fi valoarea medie lunară a acestor salarii și drepturi restante (cu toate sporurile și beneficiile cumulate!!!)...? 🤔 (...)
Oare pe durata protestului,participantii au dreptul la plata salariului ? Cum se va face diferentierea intre cei care asigura asistarea sedintelor in cauzele ce se judeca,si ceilalti,care protesteaza ? (...)
Un demers pentru abolirea cenzurii pe sportarad. La 34 de ani după Ceaușescu, mai este permisă, normala, cenzura?