joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Social Up, sau asociația din Arad care le găsește locuri de muncă persoanelor vulnerabile

    O afacere care nu este atât de cunoscută în rândul arădenilor reușește să-și pună amprenta asupra unor oameni, schimbându-le viețile în mai bine. La fel cum nu cunoșteam ce fac mai exact cei de la Fototeca, așa nu știam până acum nici ce face Stelian Ienci și Social Up. Ce înseamnă Social Up, cu ce se ocupă și ce este o Întreprindere Socială de Inserție, aflăm în rândurile următoare, lăsându-l pe „patron” să vorbească. Noi l-am găsit la muncă, în Ghioroc, la o lucrare, acolo unde i-am cunoscut și pe Vali Danok, Patkan Alex și Mychailo Lavriuk sau Mișa cum îi spun colegii din echipă:

    „În 2019 am luat prima oară contact cu acest domeniu al construcțiilor, fiind desemnat să conduc o echipă de muncitori. Firma respectivă a luat naștere în urma accesării unui ajutor «de minimis». La sfârșitul anului 2020 am decis că e vremea să mă dezvolt în această arie, depunând un proiect pentru a obține o finanțare nerambursabilă pentru înființarea unei Întreprinderi Sociale.

    Așa am ajuns să mă ocup de Social Up, o Întreprindere Socială de Inserție. Este constituită sub forma unei asociații care are ca activitate economică domeniul construcțiilor civile.

    Ce facem noi mai exact. Avem o echipă de  5 oameni, și din acea echipă , conform proiectului, avem un procentaj de minim 30% cu personal veniți din grupuri vulnerabile. Ei vin la noi, iar noi îi reintroducem în câmpul muncii pentru a se putea ulterior descurca singuri.

    Avem exemple destule de oameni aflați într-o situație delicată, proveniți din medii vulnerabile, care vin la noi, învață o meserie și apoi se duc mai departe la firme care dispun de resurse financiare mai mari și sunt plătiți mai bine.

    E ca o platformă de lansare si integrare pentru ei. În demersul nostru dispunem și de ajutorul celor de la AJOFM”, ne-a spus Stelian Ienci.

    Primele lucrări, pe la cunoștințe

    Ca orice afacere de acest tip, începutul este unul mai anevoios, mai greoi, dar cu promisiuni de creștere în timp și cu rezultate notabile, în special pe partea socială. Chiar beneficiind de un suport, Social Up tot a resimțit creșterea prețurilor la materialele de construcții, dar asta nu l-a speriat pe Stelian Ienci:

    „Am început prin 2019, mai timid, cu lucrări pe la cunoștințe, dar încetul cu încetul am început să avem și lucrări mai mari. Bineînțeles că noi oferim câteodată un preț mai mic față de alte firme, deoarece randamentul angajaților proveniți din grupurile vulnerabile nu este același ca al unor muncitori cu experiență. Dar când terminăm treaba, toată lumea e mulțumită.

    Aflăm că proiectul a luat naștere, grație unei finanțări oferite de Crucea Roșie, iar acum are angajați inclusiv din grupuri vulnerabile.

    „În 2021 s-a deschis  o linie de finanțare de la Crucea Roșie, iar proiectul se numește ARGUS. Am vrut să ne dezvoltăm și așa am depus pentru înfiintarea unei Întreprindere Sociale de Inserție – Asociația Pentru Dezvoltare Sociala Social Up, iar la începutul anului am reușit să obținem atestatul pentru aceasta. Și, astfel, am început activitatea cu un total de cinci angajați, dintre care doi provin din grupuri vulnerabile, deoarece noi trebuie să ne autosusținem. 

    Perioada de implementare a fost de 18 luni, după care a urmat o perioadă de sustenabilitate, de 6 luni. Am primit linia de finanțare pentru a asigura o parte din salarii , dar și să ne achiziționăm tot felul de scule, de la schelă la betonieră de mare capacitate, după care am trecut la treabă.

    Anul 2022 a adus încercări

    Steli Ienci a explicat că începutul de an 2022 a afectat profitul din cauza scumpirii materialelor de construcție. Totuși, profitul obținut continuă să fie direcționat către partea socială.

    „Dacă în primul an de funcționare am avut parte de lucrări care ne-au asigurat și profit, anul 2022 a venit cu creșterile preturilor la materialele de construcții și cu o scădere majoră în ceea ce privește lucrările. Până anul trecut, prin iulie primeam o parte din banii de salarii din fondurile nerambursabile, acum e din ce în ce mai greu, dar ne descurcăm.

    Acum legat de profit, acesta este redirecționat către scopul social al asociației. Cam totul este direcționat pe partea socială și în a ne autosusține”, ne-a explicat Stelian Ienci în mica pauză pe care și-a luat-o de la lucru pentru a sta de vorbă cu noi.

    Directorul de școală ucrainean care a ajuns în echipa Social Up: „Nici nu am crezut că-s așa de faini oamenii din Arad!”

    Am dorit să vorbim și cu Misha, deoarece am aflat că acesta este ucrainean, plecat din țară (regiunea Transcarpatia) din cauza războiului, care a ajuns tocmai la Arad, în echipa Social Up. S-a oprit preț de câteva minute cu noi și ne-a spus povestea lui:

    „În 24 mai ar fi anul de când am plecat. Nici nu am crezut că-s așa de faini oamenii din Arad! A rămas acasă familia și trimit bani acolo, ce să fac? Trebuie să fac cumva. Am doi copii, un băiat de 14 ani și o fetiță de 4 ani. Se duc la școală și grădiniță.

    Când cea mică ar trebui să meargă la somn, buf! pornește alarma aeriană și toți trebuie să meargă în pivniță. Stau acolo o oră, sau cât e alarma și apoi… își reiau ce au avut de făcut înainte”, ne-a povestit el.

    Nu am putut să nu observăm starea de spirit foarte caldă și glumeața a lui. Era cu zâmbetul pe buze, glumind cu Stelian Ienci.

    social up

    Înainte de a ajung în echipa Social Up, Misha a fost profesor de geografie timp de 11 ani, dar și director de școală pentru 3 ani și jumătate. Nu și-a dorit foarte mult să fie director de școală, dar cerut de alții, împins de ceilalți, a acceptat. Asta până a început războiul. Război care i-a distrus și multe picturi, despre care ne-a spus că sunt pasiunea lui: „Nu-mi place nimic altceva decât pictatul, fotbalul și soția mea cu copiii”.

    Social Up – O rampă de lansare către normalitate

    Chiar dacă întâmpină uneori dificultăți cu care alte firme mai mari nu se confruntă, Stelian Ienci și cei de la Social Up nu se lasă pradă deznădejdii. Nu se lasă pentru că au un scop bine definit, partea umană fiind o recompensă care îi atinge pe un plan pe care orice sumă de bani nu ar putea-o face:

    „Social Up este un loc de muncă pentru cei care cred că nu mai au nici o șansă, cei care nu cred că viața li se poate schimba în bine, iar noi prin oportunitatea oferită de a munci într-un mediu sigur alături de o echipa faină, îi ajutăm să se ridice pe propriile picioare reușind să se integreze atât pe piața muncii cât și în ceea ce privește munca în echipă. Le oferim sprijin ori de câte ori este nevoie.

    Fiind un domeniu unde fluctuația de personal e destul de ridicată, ne bucurăm atunci când unul din angajații aparținând grupurilor vulnerabile reușește să își găsească un nou loc de muncă mai bine plătit sau într-un alt domeniu, Social Up fiind o rampă de lansare pentru ei.

    Pe lângă activitatea economică pe care o are Social Up, integrarea pe piața muncii a angajaților din grupurile vulnerabile avem ca scop ajutarea celor aflați la nevoie în ceea ce privește îmbunătățirea spațiului lor locativ.

    Am avut asemenea lucrări anul trecut, de la oferirea de preturi preferențiale celor aflați în dificultate și până la lucrări de modernizare, accesibilizare sau diferite reparații ale imobilelor persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile. Avem încheiate parteneriate cu diferite instituții sau asociații din Arad și din județ care ne semnalează aceste cazuri”, a încheiat Stelian Ienci.

    Astfel s-a încheiat scurta noastră întrevedere, întrucât discuțiile luaseră deja o altă turnură: „Unde e gletul?” , „Dă-mi mie șpaclul” , „Vezi să nu calci acolo, că numai ce am terminat” și știam că nu puteam pe moment ajuta cu nimic, poate mai mult doar încurcam. Le-am mulțumit pentru timpul acordat și i-am lăsat să-și termine lucrarea.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.