vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Situația e penibilă!” Gazonul de pe noul „Francisc Neuman” arată foarte rău înainte de meciul UTA – Craiova

    de Lucian Dănilă | 14 decembrie 2020, 9:23 AM | Sport | Topic special

    1

    UTA și CS Universitatea Craiova se întâlnesc în această seară de la ora 19, pe arena Francisc neuman din Arad, într-un meci care contează pentru etapa a 13-a din Liga 1. Gazonul de pe noua arenă „Francisc Neuman” arată foarte rău înainte de joc, având multe pete galbene unde iarba este efectiv putrezită, dar este și moale pe toată suprafața sa pentru că sistemul de drenaj nu funcționează corespunzător.

    „Ne afectează starea gazonului, pentru că ea este incredibil de proastă. Avem două luni de zile de când intrăm pe el doar la meciuri, tocmai pentru nu-l strica, iar situația e penibilă, ca să o spunem pe românește. E incredibil, sunt curios să văd în ce stare va fi la ora meciului. Și când a fost temperatura mult mai ridicată s-a rupt și am întâmpinat probleme, mi-e teamă de ce va fi acum”, spune Cipri Rus, căpitanul echipei UTA.

    „Gazonul nu se prezintă în cele mai bune condiții. Nu avem ce face, eu sper din tot sufletul să putem să jucăm un meci de calitate sau iasă un meci al cărui rezultat să nu fie decis de calitatea gazonului. Sper ca acest gazon să reziste până la urmă,  căci ne așteaptă un program foarte greu. La o săptămână de la meciul cu Craiova jucăm încă o partidă acasă, cea cu Astra, după care în ianuarie și februarie efectiv vorbim despre o serie de partide apropiate ca date de disputare. Știm și noi cu toții că acele luni sunt foarte dificile din punct de vedere climateric și atunci ne punem și noi semne de întrebare, suntem puțini îngrijorați.

    Nu știu de ce este atât de moale și de ce reține apa. Cred că în ultimele două luni am călcat gazonul de pe arena Francisc Neuman doar la meciuri tocmai în ideea de a-l proteja, practic suntem în postura unei care cam joacă mereu în deplasare. Pe de altă parte, nu ne convine nici că la ICRTI, din cauză că ne antrenăm zilnic și pe măsură ce vremea ne pune probleme, gazonul se strică văzând cu ochii. Dar astea sunt condițiile, noi încercăm să scoatem maxim posibil din meciuri și antrenamente”, spune antrenorul echipei UTA, Gyuszi Balint.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    7 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.