Sindicaliștii din Poliție și penitenciare continuă protestele la Guvern, dar și la sediile PNL și PSD





Sindicatele din Poliţie şi din penitenciare continuă, miercuri, protestele prin pichetarea sediului Guvernului, acţiune urmată de organizarea unui marş spre sediile PSD şi PNL.
Astfel, începând cu ora 10:00, reprezentanţi de la Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Sindicatul Democratic al Poliţiştilor (SIDEPOL), Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) şi Federaţia Poliţiştilor de Penitenciare (FPP) protestează în faţa Guvernului României. La ora 11:00, sindicaliştii din poliţie şi din penitenciare se vor deplasa în marş spre sediile principalelor partide politice care formează actuala coaliţie de guvernare, informează Agerpres.
„Prin măsurile legislative preconizate, drepturile întregii familii ocupaţionale bugetare AOPSN, ale personalului contractual, dar şi ale pensionarilor militari (rezervişti din Armată şi Poliţie, care pot fi rechemaţi oricând, la ordin, în activitate, conform Legii nr. 446/2006 ) sunt în continuare călcate în picioare de către actuala Coaliţie de guvernare, fapt pentru care vom fi prezenţi la sediile instituţiilor în cauză, timp de trei zile, între orele 10:00 – 14:00″, se menţionează într-un comunicat de presă al sindicaliştilor.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este