Și pe iarbă și pe plastic și pe apă și în aer și unde vor ei: UTA – ACS Poli 2-1! Să vină Liga 1… (Foto)





Suporterii „Bătrânei Doamne” nu pot uita prea repede dezamăgirea trăită (și) la barajul pentru promovarea în Liga 1 cu cei de la ACS Poli Timișoara. UTA a pierdut atunci cu 2-1 la Timișoara, iar la Arad a deschis scorul în minutul 10 și ne vedeam cu un picior în Liga 1. Doar pentru 18 minute, pentru că bănățenii au întors soarta meciului și au câștigat cu 3-1 la Șiria, rămânând în prima ligă.
De atunci lucrurile s-au schimbat, atât la Arad cât și la Timișoara. UTA a intrat pe o pantă descendentă și în sezonul trecut a tremurat o vreme pentru salvarea de la retrogradare, iar ACS Poli a mai rămas doar un singur sezon în Liga 1. Între timp, antrenorul de atunci al lui ACS, Ionuț Popa, a ajuns antrenorul echipei arădene, UTA dă semne de reviriment fiind pe locul 4 după șase etape disputate, cu doar cinci puncte pierdute în actuala stagiune, în timp ce ACS Poli se scufundă deși are în componența lotului mulți dintre jucătorii care au evoluat și în Liga 1.
UTA a câștigat acu zece zile la scor de neprezentare pe „Dan Păltinișanu”. A fost 3-0 pentru arădeni prin reușitele lui Cubleșan, Costin și Cipri Rus. După acel joc, sorții au decis ca ecle două echipe să joace și în Cupa României, de data aceasta la Arad. După victoria pe iarba de pe „Dan Păltinișanu”, fanii „Bătrânei Doamne” așteptau și confirmarea de pe plasticul, sinteticul, de pe Motorul.
Timișorenii au început foarte avântat jocul. Era un adevărat asediu la poarta lui Miki Orlic, sârbul fiind titularizat de Ionuț Popa. Velcotă a trimis mingea în bară, apoi Drăghici a șutat din opt metri peste poarta lui Orlic care era la pământ, pentru ca în cele din urmă tot Drăghici să deschidă scorul în minutul 36, cu un voleu cu piciorul stâng în urma unei centrări a lui Filip. Era 0-1, iar același Drăghici, fost atacant al echipei UTA, a trimis mingea în transversală în minutul 45.
UTA a jucat foarte slab în prima parte, având practic o singură situație de gol. David Popa a fost folosit de Ionuț Popa pe un post pe care nu este familiarizat, cel de mijlocaș stânga. În apărare s-a văzut că Samba Benga și El Hasni nu au evoluat niciodată împreună, fiind multe breșe între cei doi. Suslak a reușit o partidă bună ca fundaș stânga, acesta fiind la primul său meci oficial după revenirea la UTA.
După pauză, Ionuț Popa a mutat cu Stahl în locul lui David Popa, iar acesta și Janos au început să pună presiune pe flancuri. În timp ce gruparea timișoreană își pierdea vizibil din combustibil, UTA era tot mai prezentă în preajma careului lui Curileac. De pe flancuri a și venit golul egalizator plecat chiar de la Stahl. Acesta l-a găsit în marginea careului pe Janos, și mijlocașul arădenilor a marcat după o deviere fericită pentru arădeni a unui fundaș timișorean, Rudolf. Era minutul 58 și UTA era în joc. Golul izbăvitor a venit în minutul 78: Vădrariu a recuperat o minge, l-a umilit pe un spațiu foarte mic pe același Rudolf și a așezat mingea perfect pentru Alexandru Pop care a marcat cu latul din fața porții pentru 2-1.
UTA își continuă parcursul în Cupa României și așteaptă acum un posibil adversar din Liga 1, așa cum s-a întâmplat și în urmă cu trei sezoane când a ajuns la lovituri de departajare cu Pandurii, gruparea olteană fiind atunci una de cupele europene.
În ceea ce privește istoricul jocurilor cu ACS Poli, UTA a arătat ieri că în acest moment poate să bată gruparea de pe Bega în orice condiții, pe iarbă, pe plastic, pe apă sau aer, unde și când vor ei.
UTA ARAD – ACS POLI TIMIŞOARA 2-1 (0-1)
Stadion: Motorul (Arad);
Arbitru: Denis Haidiner (Hunedoara); Asistenţi: Adrian Mărginean (Aiud) şi Marius Bălan (Dej).
UTA: Orlic – Cr. Costin, S. Benga, El Hasni, Suslak (77 Vădrariu) – Coulibaly, Petra – Janos (74 Angelo Iuga), Cr. Matei, Dav. Popa (46 Stahl) – Al. Pop
Rezerve: Rob. Bodea – R. Iuga, A. Iuga, Vădrariu, D. Dan, Stahl, Miculescu
Antrenor: Ionuţ Popa
ACS Poli: Curileac – Hăruţ (61 Mrkela), Basic, Melinte, Rudolf – Dav. Pop, D. Codrea – D. Filip, Bîrnoi (94 Golda), Velcotă – Oct. Drăghici (cpt.- 83 Stere)
Rezerve: M. Contra – Mrkela, Opoku, Golda, Ciurariu, Românu, Stere
Antrenor: Ştefan Nanu
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)