sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Și-a pus un tricou cu inscripția Poliției Române și oprea mașinile în trafic. Un grup de tineri l-au filmat pe falsul polițist timișean cum încerca să-i intimideze

    de - | 20 iulie 2021, 9:12 AM | Regional

    0

    Un tânăr în vârstă de 33 de ani care se dădea drept polițist a fost prins astăzi de autorități. În ultimele zile, acesta oprea timișeni pe stradă pentru controale fictive, spunând că este polițist la Imigrări, și ajungea să le ceară diverse lucruri, cum ar fi telefonul mobil.

    Autoritățile au fost sesizate după ce un grup de tineri, care l-au și filmat pe individ, și-au dat seama că acesta nu este ceea ce pare, iar oamenii legii l-au căutat noaptea trecută pe suspect, însă fără succes.

    ”Ai grijă că te iau cu mascații din casă”, a încercat să-l intimideze falsul polițist pe unul dintre tineri când i-a cerut să arate legitimația. Cum, însă, au aflat identitatea acestuia, l-au „convocat” sub un alt pretext la postul de poliție din Peciu Nou, unde a fost reținut, tânărul fiind anchetat acum pentru uzurpare de calități
    oficiale.

    Citeste mai mult pe:pressalert.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.