vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Și-a făcut singur dreptate. Un bărbat din Brăila l-a călcat cu mașina pe cel care i-a bătut fratele

    de Special Arad | 18 septembrie 2021, 6:08 PM | Naţional

    0

    (foto: Captură video/ProTV)

    Poliţiştii brăileni l-au reţinut vineri, 17 septembrie, pe un bărbat de 36 de ani care a dat intenţionat cu maşina peste un tânăr de 29 de ani, care îi bătuse fratele.

    Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale au continuat cercetările, iar în urma probatoriului administrat, dosarul penal a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, care a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de şofer, acesta fiind bănuit de săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, urmând a fi prezentat cu propunere de arestare preventivă”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

    Reamintim că, pe 15 septembrie, un conflict violent a avut loc pe strada Râmnicu Sărat din Brăila. Trecătorii au fost martorii unei altercaţii, în urma căreia un tânăr de 29 de ani a agresat un alt tânăr, în vârstă de 24 de ani, ambii din municipiul Brăila.

    Fratele brăileanului agresat l-a lovit cu maşina pe tânărul de 29 de ani, acroşând şi gardul unui imobil de pe strada Cazasului. În urma evenimentului, un pasager din vehicul şi cei doi tineri implicaţi în conflict au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, ne-a declarat agentul de poliţie Mădălina-Geanina Niculae, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

    Citește continuarea AICI

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.