marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Sergiu Bîlcea: Regiunea noastră va decide pentru proiecte în valoare de 1,4 miliarde de euro!

    de - | 10 noiembrie 2021, 1:44 PM | Comunicate contra cost

    0

    Decizia pentru utilizarea fondurilor europene este descentralizată, prin aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România. Deputatul PNL Sergiu Bîlcea a votat pentru, convins că fondurile europene vor fi motorul dezvoltării în România.

    „Fiecare regiune decide prioritățile, pentru că la nivel regional știm cel mai bine care sunt problemele și care sunt oportunitățile care ajută dezvoltarea. În regiunea noastră, ADR va decide pentru proiecte în valoare de aproximativ 1,4 miliarde de euro. Aradul va beneficia din plin de fondurile europene alocate prin acest mecanism. În județ, vom utiliza fondurile printre altele pentru modernizarea a 75 de kilometri de drumuri județene, mă refer la Mișca – Apateu – Berechiu, Șepreuș – Cermei, Cermei – Beliu, Cermei – Șicula. În municipiul Arad, fondurile vor fi utilizate pentru proiectul de remodelare a centrului orașului și pentru reconfigurarea Falezei Mureșului. Sunt două proiecte mari, care vor reda strălucirea zonei centrale a Aradului, o schimbare de impact pe care o așteptăm cu toții. Sunt convins că administrațiile județene și locale vor accelera investițiile din fonduri europene, o oportunitate extraordinară pentru reforme și dezvoltare”, a declarat deputatul Sergiu Bîlcea.

    În perioada următoare vor fi adoptate normele pentru implicarea autorităţilor şi instituţiilor în procesul de programare şi negociere a fondurilor externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2021-2027 și cele pentru derularea programului-pilot de descentralizare pentru dezvoltare teritorială integrată 2021-2027.


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate. 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.