Sergiu Bîlcea: Cele 80 de miliarde fonduri europene pentru România vor ajuta Aradul
Veşti foarte bune pentru România, aduse de preşedintele Klaus Iohannis: România va primi din partea Uniunii Europene 80 de miliarde de euro, în următorii ani, pentru relansarea economiei.
„România vede acum mai mult decât oricând beneficiile apartenenţei la Uniunea Europeană. Suntem parte a unui proiect care dă speranţa relansării economiei, blocat de pandemie. Beneficiile vor fi însemnate şi pentru judeţul nostru: Cele 80 de miliarde fonduri europene pentru România vor ajuta Aradul. Printre proiectele finanţate din fonduri europene susţinute de Arad se află Cetatea Aradului, care urmează să fie transformată în centru civic şi atracţie turistică, reamenajarea totală a Falezei Mureşului, investiţii într-un Aqualand la ştrand, amenajarea Canalului Mureşel, construcţia Centurii de sud-est, care va lega autostrada în Aradul Nou de Vladimirescu, prin construcţia unei şosele, a unui pod peste Mureş şi a unui pasaj peste calea ferată. Iată proiecte mari, pe care Aradul le poate susţine din fonduri europene, cu un primar capabil şi o administraţie hotărâtă să lucreze pentru dezvoltare”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)