Serena Williams şi Victoria Azarenka nu şi-au putut stăpâni nervii. Gestul care a scos-o din minţi pe americancă (Video)
Ultimul meci al zilei de la Roland Garros a fost şi unul extrem de încrâncenat, Serena Williams şi Victoria Azarenka oferind un adevărat spectacol pe teren. Dacă în final, amerinca s-a impus în trei seturi, scor 3-6, 6-4, 6-2, şi s-a calificat în optimile competiţiei, în timpul partidei spiritele s-au încins destul de mult, potrivit prosport.ro
Cele două jucătoare au început să se certe pe teren după ce o minge mai lungă a Victoriei Azarenka, pe care Serena Williams a lovit-o, a fost dată afară în cele din urmă de arbitrii.
Kader Nouni a fost nevoit să intervină, iar în cele din urmă centralul a decis să nu-i acorde punctul sportivei din Belarus, cerând repetarea punctului.
Azarenka a fost scoasă din minţi de decizia arbitrului şi a continuat să vocifereze, moment în care Serena a amplificat conflictul, cele două ajungând să-şi arunce câteva cuvinte şi gesturi care nu sunt potrivite pentru un teren de tenis.
În cele din urmă, partida a continuat şi amerincanca s-a impus în faţa sportivei din Belarus, care câştigase primul set, şi s-a calificat în optimile competiţiei de la Paris.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)