Se simte miros de victorie! UTA și Gyuszi Balint vor să spargă seria remizelor și vor neapărat să câștige cu Poli Iași

    de Lucian Dănilă | 20 septembrie 2020, 12:53 PM | Recomandările editorilor | Sport

    2

    UTA se află înaintea celei de-a patra bătălii din lungul drum care o așteaptă în actualul sezon de Liga 1. Au fost trei remize în urma a trei jocuri în care s-a văzut, la fiecare dintre ele, un progres din punct de vedere calitativ dar și fizic în jocul arădenilor.

    Dacă despre meciul de pe terenul echipei Viitorul Constanța putem spune că a fost un egal obținut cu puțin noroc, date fiind unele ratări ale echipei patronate de Gheorghe Hagi, a urmat apoi meciul cu FC Voluntari pe care UTA l-a dominat clar timp de o oră, vreme în care a și ratat cel puțin trei ocazii mari. S-a încheiat 0-0 și, după un final dominat de gruparea din Ilfov, am scris la acea vreme că a fost o remiză echitabilă.

    La Pitești, însă, UTA putea câștiga clar partida cu FC Argeș. Echipa lui Gyuszi Balint a avut avantaj pe tabelă mai bine de o oră, a ratat situații imense prin Hora, Cipri Rus, Tescan, Albu, dar mai ales prin Buhăcianu, însă reușita lui Malele din minutul 78 i-a privat pe arădeni de două puncte, două puncte pierdute conform desfășurării partidei.

    Astăzi, pe noua arenă „Francisc Neuman”, vine Poli Iași. Echipa lui Daniel Pancu are același număr de puncte ca și UTA, 3, după victoria din prima etapă cu Chindia. Au urmat apoi două înfrângeri grele, 0-4 la Botoșani și 1-4 pe teren propriu cu Gaz Metan. Balint speră să vină prima victorie pentru UTA, o victorie care cu siguranță ar menține formația arădeană în prima jumătate a clasamentului.

    „Suntem într-un moment în care simțim nevoia neapărată de victorie și din punct de vedere al spiritului, dar și din punct de vedere al situației clasamentului. Tocmai de aceea, în ultimele zile cam tot ceea ce am făcut, cam tot ceea ce am discutat în vestiar și tot ce am planificat a fost în această direcție, adică să ajungem cât mai bine din toate punctele de vedere la ora startului jocului de duminică, în așa fel încât la ultimul fluier să putem să ne bucurăm de un succes. Poli Iași este o echipă imprevizibilă, cu momente și momente în joc. În schimb, este foarte important ceea ce vom face noi. Cred  că suntem pe un drum bun în ceea ce privește constanța jocului nostru, evoluția noastră, progresăm pe momentele jocului, dar și la capitolul omogenitate.

    Băieții se simt din ce în ce mai bine și asta se și vede faptic, dat fiind feedback-ul pe care l-am primit de la ei. Lucrurile merg în direcția cea bună și sunt convins că și din punct de vedere al determinării, al atitudinii, vom fi la un nivel foarte bun. Am simțit acea dezamăgire după meciul de la Pitești, când am fost cu toții nemulțumiți de deznodământul meciului. Tocmai de aceea, sper să canalizăm toată această energie către scopul de a obține toate punctele”, a spus Gyuszi Balint.

    „Poli Iași e o echipă preocupată să joace, o echipă care pasează, deci sunt convins că, dacă vom avea momente de superficialitate și de slăbiciune, adversarul va fi capabil să ne taxeze. Au un atacant capabil de execuții, au un mijloc destul de experimentat, dar și jucători tineri care vin cu un entuziasm. Există și destulă calitate individuală la Iași și mă refer la  un Andrei Cristea, la acel atacant străin care a venit acum, Zajmovic, cel care a deschis scorul cu Gaz Metan, sau Platini. Sub nicio formă nu vreau să se gândească absolut nimeni că noi suntem favoriți cerți. Cu siguranță, Poli Iași  va veni să își vândă foarte scump pielea și să obțină maxim din ce se poate obține din acest meci. Tocmai de aceea trebuie să fim foarte concentrați și să abordăm meciul cu determinare maximă și, dacă vom reuși asta, avem șanse mari să câștigăm punctele puse în joc”, a încheiat Balint.

     

    Alexandru Albu vrea ruperea… „blestemului”

    „Ne-am pregătit foarte bine în această săptămână, moral stăm foarte bine și suntem determinați să câștigăm meciul de duminică. Trebuie să depășim acest trac, în ultimele meciuri am ratat foarte mult. În ultimele două meciuri am acumulat doar două puncte deși am avut partidele în mână. Acum suntem convinși că vom reuși să rupem acest <<blestem>> și să obținem prima victorie. Iașiul are o echipă foarte bună, cu jucători cu experiență în toate compartimentele și nu trebuie să îi subestimăm chiar dacă au luat 8 goluri în ultimele două meciuri. Au fost greșeli personale, iar noi trebuie să avem grijă pentru că sunt imprevizibili. Această pauză ne-a prins foarte bine, am lucrat specific și ne-am pus foarte bine fizic, iar acest lucru se vede. Această săptămână a fost foarte încărcată și ne simțim bine, atât fizic cât și psihic.

    Postul meu este cel de fundaș central, dar m-am adaptat bine la mijloc. Am jucat atâtea meciuri și antrenorul are încredere în mine, iar asta contează foarte mult, pentru că mă ajută să progresez. Mă antrenez puțin în plus, dar nu este așa greu, până la urmă tot fotbal este”, spune Alexandru Albu.

    UTA s-a antrenat în ultimele două zile pe gazonul de pe „Francisc Neuman” pentru a se obișnui mai bine atât cu suprafața cât și cu reperele generate de noua arenă.

    UTA – Poli Iași începe la ora 18.45 și va fi televizată.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    7 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.