Un scurtcircuit electric a provocat incendiul de ieri, de pe strada Constituției, în urma căruia o casă a fost cuprinsă de flăcări





Pompierii au anunțat care este cauza probabilă a incendiului izbucnit marți seara la un imobil situat pe strada Constituției din cartierul Aradul Nou. Este vorba, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, despre un scurtcircuit electric: „Cauza probabilă a incendiului de pe strada Constituției este un scurtcircuit din cauza unor aparate electrice lăsate sub tensiune”.
Incendiul a afectat mare parte din locuință. Vorbim despre acoperișul casei, parte din mansardă, dar și parter. „În incendiu a ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați, o cameră din mansardă și mobilierul cu aparatura electrocasnică. Au fost degradate alte două camere si mobilierul. De asemenea, au fost deteriorate camerele de la parter și o parte a mobilierului”, au precizat reprezentanții ISU Arad.
Incendiul a fost observat târziu. Vecinii au fost cei care au văzut focul, proprietarii nefiind acasă.
Intervenția pompierilor a durat mai bine de două ore. În jurul orei 21:00, focul a fost stins.
Pentru stingerea incendiului a intervenit Detașamentul Arad cu două autospeciale de stingere și o autospecială de intervenție și salvare la înălțimi și o autospecială SMURD.
Comentariile portalului
Voi ati vazut cat e biletul de intrare la festivalul p00lii??? 70 ron!!!!
Adică cum la un om ce își ridica casa îi ceri sa pună un panou la intrarea un proprietate cu toate informațiile ,nr autorizate, proiectant, executant,denumirea și descrierea (...)
Vin vremuri de restriște!