Scrisoarea unui arădean suporter al echipei naționale de rugby românești către fotbaliști





Spuneți-mi de ce atunci când România devine campioană la rugby, lucrul acesta nu este mediatizat așa cum se cuvine? Să știți că și jucătorii de rugby trec prin aceleași sacrificii ca și jucătorii de fotbal, poate chiar mai multe. Sportul acesta este unul de contact, este unul în care nu ai apărători ca și în cel american, este un sport în care cu adevărat se pune valoare pe echipă! Ați auzit? Echipă! Înainte tindeam să cred că și în fotbal este la fel, însă ceea ce am văzut duminică seara în meciul de fotbal cu Albania, plecând de la antrenori, federație și până la jucători mi-a deschis ochii cu adevărat.
În fotbalul românesc nu se mai induce spiritul de echipă, ci doar cel individualist. „Trage tu cât poți mai mult pentru tine, să te vadă o echipă mai bună și să pleci”.
Băieți, talent aveți, tehnica se mai învață, nu e problemă, dar sufletul… îmi pare rău să vă spun, pe acela dacă nu îl ai atunci când joci pentru țara ta, nu meriți să fii convocat la națională! Singurii oameni care au avut suflet și au avut încredere au fost suporterii, ei au avut speranța, ei au avut forța să împingă de la spate o echipă letargică de fotbal căruia nu i-au lipsit tehnica sau talentul, ci dăruirea. Suporterii voștri v-au dat atâtea, de la reclame la televizor, la emisiuni peste emisiuni, tot felul de mesaje de încurajare pe rețelele de socializare și voi?
La întrebările din început îmi voi răspunde eu, aveau natură retorică, fotbalul se vinde mai bine decât rugby-ul, de aceea mediatizarea este una deficitară, dar să știți că echipa noastră de rugby, campioana noastră nu și-a vândut sufletul cum ați ajuns voi să faceți în fotbal. Iar acum căutați vinovați, căutați-vă sufletul , dăruirea și veți găsi performanța. Așa cum am găsit-o și eu în ECHIPA NAȚIONALĂ de rugby pe care o susțin de atâția ani. Hai România!
Andrei Călugăreanu
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)