miercuri, 6 noiembrie, 2024

Special Arad Logo

    Scrisoare deschisă adresată primarului Călin Bibarț: „Ne așteptam la o schimbare de mentalitate, dar pe zi ce trece observăm că lucrurile stau tocmai invers”

    de Special Arad | 9 iulie 2021, 9:12 AM | Știri Arad

    1

    (foto: google maps/strada Orient)

    Problemele majore din municipiul Arad sunt cunoscute de toată lumea, poate chiar și de cei din afara județului. Vorbim de o serie de lucruri greșite pentru care, cel puțin momentan, nu s-au găsit soluții sau nu se vrea. Chiar de aceea, pentru că nici cei din Grădiște nu au scăpat, câțiva locuitori din zonă au decis să redacteze o scrisoare deschisă, adresată primarului Călin Bibarț, prin care i se aduc la cunoștințe nemulțumirile pe care le au și care le îngreunează viața.

    În momentul în care ați devenit primarul Aradului ne așteptam la o schimbare de mentalitate, dar pe zi ce trece observăm că lucrurile stau tocmai invers, în special în domeniul construcțiilor și urbanismului.
    Modul în care permiteți construirea de blocuri de 5 etaje între casele din Grădiște duce la o scădere a calității vieții în cartierul nostru. E total anormal ca într-o țară europeană, o administrație locală să pună pe primul loc interesele dezvoltatorilor imobiliari în detrimentul interesului colectiv al cetățenilor săi.
    Construirea de blocuri de P+5 într-o zonă predominată de case de P+1 este total nepotrivită. Înălțimea deosebit de mare (19 metri) și o retragere a blocului de aproximativ 10 metri față de curțile caselor noastre va crea un permanent disconfort, va afecta intimitatea locuitorilor din zonă și în același timp va duce la scăderea valorii locuințelor noastre. Ținem să menționăm că pe amplasamentul menționat mai sus, intenția inițială a dezvoltatorului a fost construirea de duplex-uri de P+1 etaj.
    Un alt aspect sensibil pe care administrația dumneavoastră îl ignoră total este preconizata creștere a traficului auto în zonă. Strada Orient, cea care va prelua descărcarea autovehiculelor, este deja foarte aglomerată la orele de vârf. Construirea a aproximativ 120 de apartamente va duce automat la o congestionare și mai intensă a traficului pe această strada.
    Noi, locuitorii străzilor Orient ,Cehov, V.Moga din cartierul Grădiște, dorim dezvoltarea Aradului și suntem de acord pentru a se construi pe terenul de pe strada Cehov, nr. 20 dar, în același timp, vă solicităm respectarea caracteristicilor țesutului urban din zonă.
    Prin urmare, vă cerem public să fiți alături de noi și să solicitați dezvoltatorului reducerea regimului de înălțime al viitoarelor blocuri de la P+5 etaje la P+2 etaje și să se crească retragerea față de limita de proprietate a blocului din vestul parcelei.
    Vă mulțumim pentru atenție și așteptăm să puneți interesul colectiv al arădenilor deasupra oricăror alte interese!
    Locuitorii de pe strada Orient, Cehov, V. Moga din cartierul Grădiște”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Oare autorii scrisoricii nu cred ca au pretentii prea mari adresate unui ilustru urmaa al Bratienilor ? Credeti ca intereseaza pe cineva din administratie situatia membrilor comunitatii ? Noi de gandim la pom de craciun,si pigmeii vin cu probleme marunte,gen constructii,autorizari si altele….

      +10 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.