ExclusivScriitorii premiaţi nu mai vor să intre în Uniunea Scriitorilor din România – discuţie cu scriitorul, jurnalistul şi scenaristul Florin Iaru, despre conflictele din literatura română

    de Lajos Notaros, Ovidiu Balint | 26 noiembrie 2018, 11:12 AM | Interviuri | Topic special

    0

    Întâlnirea cu Florin Iaru la Arad a fost ca un deja-vu. Cu o zi înainte, doar, navigam pe internet după nişte nostalgii legate de poezia lui Nichita Stănescu şi aşa am revăzut un film documentar în care tocmai Florin Iaru răscolea prin memoria celor ce l-au cunoscut pe Nichita. Când a intrat în cafenea, întâmplător, însoţit de poetul şi prietenul Ioan Matiuţ, m-am ridicat instinctiv în picioare, de parcă nu ne văzusem demult. Fusese la Arad implicat fiind într-un proiect intitulat „Literatura vie”, prin care îşi propune să popularizeze literatura în rândul tinerilor. A acceptat rapid o discuţie la care l-am invitat şi pe prietenul şi eternul meu coleg Lajos Notaros.

    Florin Iaru – O să începem greu interviul…

    Ovidiu Balint – Nu cred, fiindcă telefonul ăsta e mai deştept decât mine…

    Lajos Notaros – În ce lună sunteţi născut?

    Florin Iaru – În mai!

    Lajos Notaros – Deci sunt mai bătrân cu câteva luni.

    Florin Iaru – Ce mă enervează chestia asta! Veşnic sunt mai tânăr! Dacă aş fi măcar cu o lună mai în vârstă mă pot preface că sunt superior. Dom’le, la experienţa mea de viaţă…

    Ovidiu Balint – Discutam ieri despre… nici nu ştiu cum să le spun… contrele astea din Uniunea Scriitorilor, care nu se mai termină. Ce se-ntâmplă? De unde pleacă ambiţiile astea, care par chiar neverosimile?

    Florin Iaru – Aahh… Sunt două lucruri la mijloc: unul pe care îl putem înţelege repede, dar care e de neînţeles; în România există ceva ca nicăieri altundeva, o ciudăţenie tipologică: fiecare autor, fie că e literat, cineast, pictor etc., consideră că gloria celuilalt îi umbreşte lumina soarelui său. I se întunecă cerul, iar spaţiul lui vital i se îngustează brusc. E o ură neîmpăcată între scriitori. Nu între toţi, dar…

    Lajos Notaros – Asta e o chestie tradiţională?

    Florin Iaru – Da, e tradiţională! Din vremea lui Titu Maiorescu. Deşi, eleganţa civilizaţiei de atunci făcea ca oamenii care se duşmăneau în presă să aibă relaţii absolut normale în viaţa de zi cu zi. Maiorescu se porcăia în presă cu Gherea, dar a scris două scrisori, una Regelui şi una către Parlament, prin care cerea ca lui Gherea să i se acorde cetăţenia. Astăzi e invers, dacă i s-ar putea retrage cetăţenia română celui care cade are un pic mai multă glorie sau despre cel care s-a scris o cronică în plus. Deci ăsta e patul germinal al lucrurilor care s-au întâmplat după aceea. Din cauza acestei concepţii care a străbătut secolele la noi, sau nu chiar…

    Lajos Notaros – Păi, o putem lua de la Ienăchiţă Văcărescu şi atunci sunt secole…

    Florin Iaru – Da, dar pe vremea lui Ienăchiţă nu erau mulţi. Era Ienăchiţă şi pauză. Apoi, dacă ceva e de neînţeles eu spun întotdeauna să căutăm banii.

    Ovidiu Balint – Sunt cele două căi pentru aflarea adevărului: caută femeia sau caută banii.

    Florin Iaru – De regulă sunt banii. Brusc se luminează totul. Conflictul din Uniunea Scriitorilor este bazat pe un principiu simplu: unii văd această Uniune ca pe un for sau un sindicat democratic, în care drepturile tuturor membrilor sunt egale, dar în care şi obligaţiile sunt egale, iar alţii văd în această Uniune o moştenire sau un domeniu de administrat.

    Ovidiu Balint, Lajos Notaros – Sau ca pe o afacere?

    Florin Iaru – Da, pentru că cine împarte, parte îşi face. E legea românescă a omului: eşti om cu mine, sunt om cu tine, iar ca să fim oameni trebuie să fie nişte bani la mijloc. Ştiţi piesalui Karel Csapek, „Din viaţa insectelor”, în care undeva pe la marginea unei păduri nişte gândăcei se bat pe un bulgăraş de rahat. Scriitorii sunt oameni săraci. Deci bătălia este pe nimic. De-aia orice sumă pare extraordinară. Şi, cum să obţii sumele dacă prietenul tău nu este într-o funcţie de conducere? Nu-i aşa toată România? De-aceea cred că sistemul nu se poate schimba de sus în jos, ci de jos în sus. Cu cât se comportă oamenii mai normal, cu cât se stabilesc mai multe relaţii bazate pe încredere şi respect reciproc, cu atât se elimină urcuşul acesta al parvenitismului. Ce am cerut noi la Uniunea Scriitorilor? Eu şi cu încă câţiva prieteni? Suntem puţini, vreo treizeci de oameni, printre care şi simpatizanţi care nu au vrut să intre Uniune. Am cerut să o organizăm după lege, ca să poată primi oamenii nişte drepturi, nişte avantaje, iar Uniunea să se ocupe de destinul scriitorilor , nu a cărţilor.

    Ovidiu Balint – De ce sunteţi atât de puţini cei care aţi luat această atitudine?

    Florin Iaru – Întotdeauna s-a întâmplat aşa.

    Lajos Notaros – De ce n-am avut disidenţă?

    Florin Iaru – A fost o mână de oameni şi atunci. Este şi o explicaţie aici. Două ţări au avut o Securitate mai bine pusă la punct decât la noi, una în Uniunea Sovietică, dar teritoriul era mult mai extins, iar a doua a fost Germania de Est. Securitatea a indus în oameni o spaimă înfiorătoare, dar mai ales a cultivat lipsa de încredere. Lipsindu-ţi încrederea îţi dispare şi curajul. Cam asta e povestea şi în Uniune, numai că dintr-o dispută administrativă ea s-a transformat în duşmănie personală. Asta e o altă caracteristică românească. Dacă mă salută cineva din conducerea Uniunii Scriitorilor, omul ăla e raportat.

    Lajos Notaros – Când a început totul de fapt?

    Florin Iaru – Există un început, acum trei ani. Acordarea unui premiu important al Uniunii Scriitorilor unui înalt funcţionar al Uniunii. Nu se face aşa ceva. Scopul unui scriitor este să fie citit, iar ceea ce scrie să le placă cititorilor. El le spune celorlalţi cum percepe lumea, iar dacă cititorii îi înţeleg lumea descrisă va fi un scriitor iubit.

    Lajos Notaros – Dar criteriile prin care se fac admiterile în Uniunea Scriitorilor sunt corecte?

    Florin Iaru – Nu există lege în România care să nu poată fi fentată. Şi Uniunea a pus nişte criterii de intrare care sunt criterii de performanţă. Dar, să presupunem că am un amic tânăr care iubeşte literatură şi vrea să scrie literatură, dar scrie prost, fără talent. Dacă eu îl încurajez eu îi fac cel mai mare rău, fiindcă viaţa lui va fi nefericită până la sfârşit. Niciodată nu va obţine ce şi-a dorit, se va umple de resentimente, va ajunge la un fel de paranoia, cum că din cauza ocultei mondiale el nu e recunoscut, colegii îl ponegresc şi aşa mai departe.

    Ovidiu Balint – Dar când se întâmplă să i se spună acestuia că nu are talent?

    Florin Iaru – Ni nu trebuie să răspund, fiindcă…

    Lajos Notaros – Câţi membri sunt acum în Uniune?

    Florin Iaru – Două mii opt sute.

    Lajos Notaros – Şi câţi gândesc aşa?

    Florin Iaru – Nu e treaba mea. Eu câtă vreme am făcut parte din comisiile de admitere în Uniune dădeam la o parte peste 80% din cereri. Intrau pe an maxim 15 oameni. În ultimii ani au intrat în Uniune circa 100 de persoane în fiecare an. Acum s-au mai înăsprit metodele, în urma criticilor. Majoritatea intră pentru un supliment la pensie. Cum am zis, că banii sunt buni? Da, banii sunt buni!

    Lajos Notaros – Şi în Ungaria i s-a conferit un premiu unui poet maghiar din Arad, care este un diletant ce şi-a cumpărat efectiv premiul, fiind un om înstărit.

    Florin Iaru – Eh, înseamnă că dincolo de Tisa avem nişte prieteni buni între scriitorii maghiari, fiindcă gândim la fel. Ar trebui să ne împrietenim mai tare, nu?

    Lajos Notaros – Chiar, de unde vine ura asta cultivată între români şi unguri?

    Florin Iaru – Eu cred că nu este nici o ură. Ea vine întotdeauna de sus în jos. Sigur că e o istorie grea în spate, dar mai sunt ţări care au avut istorii şi mai grele între ele, dar care şi-au dat mâna într-o bună zi şi au terminat toate discuţiile şi diferendele.

    Lajos Notaros – Şi acuma în ce relaţii vă aflaţi cu Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii?

    Florin Iaru (râzând) – De viaţă şi de moarte! Eu nu am negat niciodată calităţile domniei sale, nici de profesor, nici de autor… El m-a învăţat să fiu cinstit, el m-a învăţat să spun ce cred, să nu fac compromisuri cu puterea şi asta am şi făcut. Cei care am stat în jurul lui în anii 80’ asta am învăţat de la el, o modalitate de a te împotrivi sistemului.

    Ovidiu Balint – Ştiu că au ieşit mulţi din Uniunea Scriitorilor…

    Florin Iaru – Nu sunt chiar atât de mulţi, vreo şapte critici şi câţiva doi-trei poeţi. Problema e alta, că media de vârstă a membrilor Uniunii a sărit de 50 de ani. Scriitori sub această vârstă sunt maxim 50.

    Ovidiu Balint – Într-un fel aţi anticipat întrebarea: ce vine din urmă în mediul scriitoricesc?

    Florin Iaru – Din urmă vin mulţi scriitori, dar cei care vin nu vor să intre în Uniune Scriitorilor. Cu o singură excepţie, toţi premianţii pentru debut „Mihai Eminescu” au refuzat să se înscrie în Uniune. Ori, ăsta e semnul sigur că nu este ce ar trebui să fie. Pe de altă parte, Uniunea ar trebui să facă lobby pentru membri săi. Cum se pot traduce scriitorii? Prin schimburi culturale, nu? Or Uniunea nu a mai făcut demult nici un schimb cultural.

    Ovidiu Balint – Niciunul? De când?

    Florin Iaru – În ultimii 15 ani, niciunul! Nici un invitat, nici o bursă de creaţie… Scriitorii au pătruns pe piaţa internaţională singuri, sau cu sprijinul Institutului Cultural Român.

    Ovidiu Balint – Cu alte cuvinte Uniunea Scriitorilor din România trăieşte în prezent într-o cochilie.

    Florin Iaru – Da, sau ca o corabie foarte bătrână pe chila căreia se plimbă nişte animăluţe care altfel nu s-ar putea plimba singure. Scoici, moluşte… Statutul Uniunii a fost schimbat în aşa fel încât preşedintele să rămână pe funcţie oricât. De exemplu, primul care a început o arhivare digitală a fost Laurenţiu Ulici. A înregistrat video 100 de scriitori români. Ori despre scriitorii români afli pe on-line doar pe site-uri particulare. Mulţi nici nu ştiu să utilizeze calculatorul, considerându-l o şmecherie, ori el este un mijloc, un instrument mai evoluat. Cum s-a trecut de la pană la stilou. Lumea mă mai întreabă dacă nu mi-e ruşine să mă comport aşa cu fostul meu profesor. Eu nu am nimic cu profesorul, ci cu administratorul.

     

     

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.