luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Școala, victima unui sistem care funcționează cu… „mâinile în gips”

    de Andrada Bobiș | 19 octombrie 2020, 4:00 PM | Contributors

    0

    Se aștepta cineva ca în această perioadă grea pentru toată lumea, sistemul de învățământ să „reînvie”? Eu una nu. Dar sunt convinsă că și mulți alții sunt la fel de dezamăgiți ca și mine, de tot ce se-ntâmplă în școli. Mai ales acum.

    Am să încep, pe rând, cu cele mai importante NEREGULI (am scris cu majuscule, intenționat, ca să vadă și cei care spun că n-au citit așa ceva).

    O mare problemă asupra căreia vreau să atrag atenția este că în anumite școli din Arad, după primele două ore ale dimineții, săpunul lichid din rezervoarele speciale amplasate în băi, lipsește cu desăvârșire. Nimeni nu mai trece la acțiunea „reumplerea”. Cauza? Nu o știm. Dar o bănuim. Dacă am întreba, răspunsul ar fi unul: s-a consumat prea repede. Dar, acest lucru ar fi un semnal bun. Copiii chiar respectă regulile și se spală pe mâini, de fiecare dată când este nevoie.

    A doua mare problemă, de care se plâng majoritatea elevilor (spun majoritatea, întrucât sunt și elevi care deschid calculatorul și se pun la loc la somn) este desfășurarea orelor în sistem online. Aici apar multe lipsuri.

    „Noi cei care suntem online, parcă suntem dați deoparte. Profesorul vorbește doar cu cei prezenți fizic, după care se și îndepărtează de calculator, iar noi cei din online nu mai auzim ce profesorul spune. Nimic nu înțelegem”, spun ei.

    Profesorii trebuie să înțeleagă situația și să o trateze cu maximă empatie. Elevii trebuie susținuți și încurajați mai mult ca oricând. Sunt totuși copii. Mulți dintre elevi nu aud cu claritate ceea ce profesorul le explică la ore. Aici intervine o a treia mare problemă. Sau provocare chiar. Aparatura de slabă performanță din școli sau conexiunea de slabă calitate. Nu o dată s-a întâmplat când profesorul le explica elevilor săi la oră (exerciții de matematică de exemplu) și brusc, conexiunea s-a întrerupt.

    Profesorul nu știe acest aspect și își continuă predarea, iar elevii din online rămân cu „ochii-n soare” să spunem așa. Cine e vinovat? Profesorul? Nu. Elevul? Nu. Sistemul de învățământ? Eu zic că da.

    Din acest motiv spun că tot ce se-ntâmplă în școli și tot sistemul acesta de învățământ parcă ar fi cu „mâinile în gips”. Nu că nu s-ar vrea o schimbare. Foarte trist…Totuși, este vorba de copiii noștri, despre viitorul nostru.

     

     

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.