luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Școala Altfel, la Tribunalul Arad: 450 elevi au învățat despre justiție de la judecătorii arădeni

    de Special Arad | 6 martie 2023, 1:07 PM | Educaţie | Știri Arad

    2

    Comunicat. În perioada 27 februarie – 03 martie 2023, Tribunalul Arad şi Judecătoria Arad au primit vizita a, aproximativ, 450 de elevi de la mai multe unităţi de învăţământ preuniversitar din municipiul Arad, respectiv, Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad, Colegiul Naţional „Vasile Goldiş” Arad, Liceul Naţional de Informatică Arad, Liceul Baptist Arad şi Şcoala Gimnazială „Adam Nicolae” Arad , care şi-au manifestat interesul de a cunoaşte modul de funcţionare a instanţelor de judecată, în cadrul programului „Şcoala Altfel”.

    Educație Juridică în județul Arad

    În cadrul acestor vizite, judecătorii de la cele două instanţe, care şi-au manifestat disponibilitatea de a efectua educaţie juridică în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Arad, în temeiul „Protocolului de colaborare privind educaţia juridică în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Arad”, încheiat la data de 04.11.2022 între Tribunalul Arad şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, le-au prezentat elevilor câteva aspecte privind Sistemul judiciar din România, ce sunt legile şi ce se întâmplă când acestea nu sunt respectate, simbolurile justiţiei, profesiile juridice, precum şi modalităţile de accedere în profesiile de judecător şi grefier.

    Cu ocazia vizitelor efectuate, elevilor le-au fost prezentate compartimentele de specialitate ale instanţei, atribuţiile acestora, li s-a explicat circuitul unui dosar, precum şi etapele procesuale până la soluţionarea unei cauze.

    Aceste activităţi sunt utile pentru elevi, deoarece contribuie la dobândirea de către tineri a unor cunoştinţe elementare de drept.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nu e bine ca scolarii au fost dusi la instanta,cred eu….Inca de pe bancile scolii ei se vor gandi la pensii speciale,si ideea asta va fi un factor perturbator in alegerea profesiei,care se va face cu alte criterii decat aptitudinile elevului.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.