Ultimele zile de înscrieri pentru Duatlonul Aradului

Peste 260 de concurenți și 60 de voluntari s-au înscris deja pentru a participa la Duatlonul Aradului, eveniment sportiv care se va desfășura în data de 26 septembrie a.c. în cadrul Parcul Natural Lunca Mureșului.
Competiția „Duatlonul Aradului” cuprinde trei curse:
– Duatlonul Verde- 4 km alergare, 6,5 km ciclism și 4 km alergare
– Semimaratonul Verde – 21 km
– Crosul Lunca Muresului – 7 km
Pot să se înscrie la acest eveniment persoane cu vârsta minimă de 14 ani împliniţi până la data de 26 septembrie 2015 pentu cursele “Duatlonul Verde” si “Crosul Lunca Muresului”, iar pentru cursa “Semimaratonul Verde” vârsta minimă este de 18 ani împliniţi până la data de 26 septembrie 2015. Pentru toate cursele traseul se poate parcurge individual, iar pentru cursa “Duatlonul Verde” exista posibilitatea de a participa în echipă (ştafetă de două persoane, una pentru alergare şi una pentru ciclism).
Înscrierile se pot realiza până în 25 septembrie 2015 la ora 14:00 pe site-ul www.experientamultisport.ro – aici puteți găsi de asemenea mai multe detalii cu privire la acest eveniment.
,,Invităm pe aceasta cale toți arădenii dornici de mișcare să participe la Duatlonul Aradului, eveniment care are ca scop promovarea unei educaţii pentru sănătate prin încurajarea alergării şi ciclismului în rândul amatorilor“ – Adrian Glogovețan, coordonatorul evenimentului.
Evenimentul este organizat de către Clubul Sportiv Experienţa Multisport împreună cu Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.
Comentariile portalului
Se pare ca nu-i nimic nou sub soare.La schimbarea mentalitatilor,se pregatesc actualii informatori pt.a fi "trasi pe gilau".
mai bine mergeti in Ungaria!! asa e GYuszy?? esti o nulitate!!
Nu credeam ca se poată concesiona și istoria! Maine poimâine Ardealul Nou va fi cu proprietari noi cum sugestiv se intitulează această firmă. Țara asta este sortită dezintegrarii și (...)