Drama lui Alex Melniciuc… Ieri a devenit campionul României, astăzi a rămas fără tată





Alexandru Melniciuc este unul dintre cei mai talentați fotbaliști pe care i-a dat Aradul în ultimii ani. În vârstă de 18 ani, pe care i-a împlinit la data de 29 martie, Alex a fost crescut la juniorii clubului Viitorul Arad, apoi a plecat la Clinceni, echipă la care a și debutat în Liga 1 la doar 17 ani, iar din vara trecută a fost transferat la CS Universitatea Craiova.
Component de bază al lotului național de juniori al României, Alex Melniciuc a purtat chiar și banderola de căpitan a „tricolorilor”. Din aceeași generație cu Rareș Pop, tânărul arădean nu a fost în atenția clubului fanion al Aradului, UTA, iar drumul său spre performanță a apucat o altă cale.
Chiar ieri, Alex Melniciuc a jucat finala campionatului național de tineret. A fost adversar al arădenilor de la UTA, el îmbrăcând tricoul echipei CS Universitatea, echipă pentru care a fost cel mai bun marcator în acest sezon. Nu a debutat încă pentru echipa mare a Craiovei, dar a pus serios umărul la cucerirea titlului național de tineret și acum se pregătește de Liga Campionilor, echipa olteană urmând a juca în Champions League Youth. Alex a fost cel care a deschis scorul în finala de ieri de la Târgoviște. Era minutul 46, imediat după pauză, când arădeanul a profitat de o greșeală a fundașilor arădeni și a marcat. Craiova a învins cu 3-1, Alex a devenit campion, dar bucuria sa a fost reținută și de scurtă durată. Dacă a fost bucurie…
Gândurile-i erau mereu acasă. Tatăl său, Victor, sau „Țuțu” cum îi spuneau cei apropiați, își trăia ultimele ore de viață. A prins ziua în care și-a văzut fiul, pe care-l iubea atât de mult, campion. S-a stins din viață în această dimineață la vârsta de 47 de ani și exact o lună…
„Te voi iubi mereu , TATA. Tu o sa fii îngerul meu”, a postat pe Facebook Alex Melniciuc.
Cât de ciudată este uneori viața, cum poate cuprinde ea într-un timp atât de scurt atât exaltarea cât și drama, tristețea, tragedia…
Condoleanțe, Alex. De astăzi înainte, un înger păzitor îți va veghea fiecare pas. E tatăl tău.
Comentariile portalului
Ei, nici chiar așa, că nici ei n-au cărți de telefon așa de subțiri 🙂 Dincolo de glumă, ceea ce spuneți este cât se (...)
Nu, nu consider. Dimpotrivă, am criticat, moderat și chiar blocat comentarii la unele dintre articolrle mele în care era stâlcit numele președintelui României. Nu am blocat pe (...)
Despre festivalul Beach, please și cultura etalată acolo nu se scrie nimic ?