vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Șapte incendii și o misiune de căutare a unei persoane înecate pentru pompierii arădeni în ultimele 24 de ore

    de Special Arad | 5 iulie 2017, 7:31 PM | Știri Arad

    0

    În ultimele 24 ore, subunităţile de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad au executat șapte misiuni de stingere incendii, o misiune de căutare a unei persoane înecate şi două de asistenţă persoane.

    Din cele 7 incendii, 5 au fost de vegetaţie uscată, resturi vegetale sau menajere,  un incendiu la o fostă toaletă publică şi unul la o locuinţă particulară.

    Detaşamentul Ineu s-a deplasat cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, 1 ofiţer şi 3 subofiţeri în localitatea Seleuş pentru a interveni la un incendiu ce se manifesta la o locuinţă particulară. În momentul sosirii echipajului de intervenţie, incendiul se manifesta la 1 anexa cu rol de magazie, propagat la acoperiş, cu flacără deschisă, favorizat de prezenţa din abundenţă a materialului combustibil depozitat în podul locuinţei şi în anexă. Pentru că în acelaşi timp subunitatea din Ineu acţiona cu cea de a doua autospecială la un alt incendiu, în localitatea Mocrea, a fost solicitat în sprijin Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Pâncota. După finalizarea intervenţiei din localitatea Mocrea şi a doua autospecială a gărzii de intervenţie Ineu s-a deplasat la Seleuş cu 4 subofiţeri pentru a sprijinii forţele existente la faţa locului.

    Incendiul a fost localizat şi limitat în aproximativ 30 de minute şi stins după două ore de intervenţie. Au ars acoperişul pe aproximativ 170 mp, bunurile depozitate în pod şi magazie şi au fost deteriorate celelalte încăperi datorită fumului.

    Cauza probabilă a incendiului „scurt circuit la o priză ce prezenta defecţiuni”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.