vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    S-a stins doamna care vindea flori… Cotidianul arădean este mai sărac fără tanti Livia (Foto)

    Sunt oameni despre care nu știm mai nimic, dar fac parte din cotidianul nostru. Sunt oameni la care nu le cunoaștem problemele, familia, suferințele sau bucuriile, dar atunci când le întâlnim putem vorbi cu ele în cel mai jovial mod.

    Doamna care vindea flori era o astfel de persoană, doamna Livia. Ne-am obișnuit timp de mai bine de două decenii să ne abordeze seara în timp ce stăteam la o limonadă sau un vin pe terasele din centrul Aradului, ne întâlneam cu ea și în cluburi unde, după ce vindea câteva flori, se instala pe câte un scaun la pult și își sorbea liniștită cafeaua lungă cu lapte. O vedeam peste tot, la Laser, la Bizar, la Viva, iar recent la Wings, la Curtea Veche, la Loja, și mereu avea în brațe mai multe buchețele de flori. Mergea chiar și prin județ, la Ghioroc, la Ineu, peste tot.

    De fiecare dată avea vorbele la ea, atașate parcă buchetului colorat. „Uite ce frumoasă este iubita ta. Merită un buchet de flori. Sunt așa de vii, de colorate, cum e sufletul ei”, era doar una dintre vorbele folosite care o ajutau în activitatea ei. Era glumeață și, în ciuda vârstei înaintate, avea o vitalitate de invidiat. De astăzi, cotidianul arădean este mai sărac. Doamna care vindea flori s-a stins. A suferit mult în ultimul an, dar a luptat până în ultima sa clipă, iubind enorm de mult viața.

    Tanti Livia s-a dus – se spune – spre o lume mai bună, o lume plină de flori și verdeață. Avea 84 de ani.

    „Depănam amintiri… În ’95, într-o seara a făcut comandă de trandafiri un portbagaj de Dacie”, scrie o prietenă a fiicei sale, Nicoleta, pe Facebook.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.