S-a schimbat! Burleanu nu mai vine la meciul Pecica – UTA BD!

    de Lucian Dănilă | 11 aprilie 2014, 5:20 PM | Sport

    0

    Răzvan Burleanu s-a aflat în această după amiază la Arad. Motivul vizitei sale a fost legat mai mult pentru a avea o discuție cu primarul Falcă despre un eventual viitor proiect fotbalistic în Arad. Prezența sa la meciul de mâine dintre Pecica și UTA BD nu mai este de actualitate, acesta anunțând că nu va putea participa.

    Burleanu a venit în Sala Ferdinand din Palatul Administrativ însoțit de Gheorghe Falcă, dar și de șeful său de cabinet, Gabi Bădescu. Lângă el s-au mai așezat președintele AJF Arad, Adrian Lucaci, dar și secretarul general al AJF, Vasile Rad. În sală era și Sorin Corpodean, fostul arbitru FIFA, în prezent președinte al AJF Alba.

    „Studiem cadrul unui proiect Centru Regional de Excelență. În doi ani vrem să deschidem între 5 și 8 Centre Regionale de Excelență în toată țara, unde copiii să fie pregătiți de cei mai buni antrenori”, spune Burleanu, care a adăugat că, din punctul său de vedere, „Aradul poate susține un astfel de centru”. Aici a intervenit și primarul, care a spus că vor fi construite în următoarea perioadă șase terenuri de fotbal, dintre care unul cu suprafață sintetică.

    După ce a răspuns apoi mai multor întrebări, răspunsuri pe care le-a mai tot dat în presa centrală în perioada de după alegerile FRF, Burleanu a refuzat să vorbească despre situația selecționerului naționalei României.

    „Din păcate nu pot să vin mâine la acest adevărat meci de Liga Campionilor dintre Pecica și UTA Bătrâna Doamnă. Trebuie să plec”, a motivat el absența la jocul de mâine.

    La întâlnire au mai fost prezenți foști jucători ai echipei UTA ca Flavius Domide, Gabi Biro, Gyuri Vaczi sau Codruț Grădinaru.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.