S-a dat sentința în cazul unei crime oribile care a îngrozit România! Pedeapsa pare destul de ușoară…

    de - | 12 November 2019, 6:09 PM | Naţional

    0

    Tribunalul Sibiu a pronunţat prima hotărâre în dosarul crimei de la Mediaş, în care sunt judecaţi trei bărbaţi. Unul dintre inculpaţi este beneficiar al legii privind recursul compensatoriu. Este vorba despre aşa-zisul dosar al ”crimei de la Mediaş”, care a şocat toată România după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare a omorului.

    În cauză sunt judecaţi trei inculpaţi, doi din Alba şi unul din Sibiu. Rusu Marius, cu domiciliul în comuna Bucerdea Grânoasă – Alba, a fost trimis în judecată pentru omor calificat, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul fără drept de obiecte periculoase. Anghel Paul, din Teiuş – Alba, este acuzat de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, iar Otvos Ovidiu Ioan, din Mediaş, este judecat tot pentru omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice. Tribunalul Sibiu a reţinut o vinovăţie şi în cazul victimei, astfel încât pedepsele rezultante sunt semnificativ mai mici.   Crima a avut loc în noaptea de 12/13 ianuarie 2019.

    sentinta 2

    Conflictul a izbucnit din cauza unor neînţelegeri mai vechi, între două grupuri de tineri. Scandalul a început în interiorul unui club din Mediaş şi a continuat în faţa acestuia după ce toţi cei implicaţi au fost scoşi afară de către oamenii de ordine. Victima acestora se numeşte Faghiura Marius Andrei şi avea 25 de ani.

    A decedat în urma celor 11 lovituri de cuţit aplicate de Rusu Marius, una dintre acestea secţionându-i artera femurală. Cea mai grea pedeapsă a fost aplicată inculpatului Rusu Marius, cel care a înjunghiat victima. Bărbatul a fost condamnat în acest dosar la 12 ani şi 4 luni, la care a fost adăugat un rest rămas de executat dintr-o pedeapsă anterioară, acesta urmând să execute 14 ani, 5 luni şi 16 zile de închisoare. Rusu Marius a beneficiat, când a fost liberat condiţionat în 2018, de legea privind recursul compensatoriu, având un număr de 408 zile câştigate raportat la perioada cât a fost în detenţie.

    Doar 12 ani pentru moartea unui tânăr de 25 de ani…

    Citește mai multe detalii cu click pe adevarul.ro

     

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.