Rușii folosesc o biserică din apropierea Kievului pentru a pregăti un nou atac





Trupele ruse folosesc o biserică din apropierea Kievului pentru a lansa un nou asalt asupra capitalei Ucrainei, a transmis un înalt oficial al administrației americane, relatează Reuters.
„Personalul militar este situat atât pe terenul bisericii, cât şi în zona rezidenţială înconjurătoare”, a spus oficialul american, sub condiţia anonimatului şi fără a invoca dovezi.
El a mai precizat că informaţiile se bazează pe informaţii declasificate.
„Credem că armata rusă foloseşte acest teren de aşteptare ca parte a atacului său asupra Kievului”, a adăugat oficialul.
După ce timp de cinci săptămâni de război nu au reușit să cucerească niciun mare oraș ucrainean, forțele ruse au anunțat că se retrag din nordul Ucrainei şi îşi mută atenţia către sud-est, inclusiv în Mariupol.
Citește continuarea
Comentariile portalului
Arghir asta ospatarul, le stie pe toate, la cate mese a servit a furat meserie de la fiecare
L-ați citit? Nu ne dați și nouă sursa, că am vrea să-l citim și noi
Aveti dreptate. Se face mare tam tam la misca, ca este mizerie la fantani. Eu frecventez zilnic fantana de la Satu Nou. Nici urma de gunoi. Deci conteaza educatia. Enorm!!!