Câinii fără stăpân au atacat oile de la o stână de lângă Timișoara





Trei oi au murit după ce au fost atacate de câinii fără stăpân. Incidentul s-a produs sâmbătă la o stână de lângă municipiul Timișoara. Polițiștii au deschis o anchetă, iar doi câini au fost capturați, transmite Mediafax.
Potrivit IPJ Timiș, „polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara au fost sesizați de proprietarul unei ferme din localitatea Giroc cu privire la faptul că și-ar fi găsit 2 ovine decedate, posibil în urma unui atac al unor exemplare canine. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că aspectele semnalate se confirmă, fiind descoperite 3 ovine decedate”.
Polițiștii au luat legătura cu reprezentanții Primăriei din Giroc, precum și cu Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Timiș, pentru a reglementa situația animalelor din zonă și a dispune măsurile legale necesare.
Totodată, doi câini fără stăpân au fost capturați de o societate specializată în astfel de operațiuni. Animalele au fost transportate la un adăpost public.
În ultima lună ar fi avut loc cel puțin trei astfel de atacuri în localitatea Giroc. Anul trecut, la Chișoda, la o stână au murit 30 de oi și peste 100 de miei, unele ucise de câinii fără stăpân, altele sufocate, potrivit relatărilor din presa locală.
sursa: Știri pe surse
Citește și: O duzină de câini fără stăpân, capturați în cartierele Cadaș, Checheci și Drăgășani
Comentariile portalului
Se revine la practicile securiste de prin 1990, când erau ridicați oamenii de pe strada, și la vremurile apuse ale lui băsescu, când se făceau dosare ș (...)
Odihnească-se în pace sufletul tău, copil blând!
Mizerii ordonare, bugetarii hoți, să muriți cât mai repede ăștia care ați furat toată viața, cu pensiile voastre speciale și prime...de la gunoiul de (...)