Rugbiștii arădeni revin între buturi din luna iulie. Primele meciuri oficiale, la Petroșani
Gruparea de rugby CS Universitatea Arad se va reîntoarce între buturi în 25 iulie, cu ocazia primului turneu de rugby în 7 din acest an, care va avea loc la Petroșani. În 1 august urmează un nou turneu în rugbiul mic, la Galați, pentru ca în 5 septembrie să debuteze returul ligii secunde, la Arad sosind CS Năvodari.
În cadrul ultimei ședințe a Biroului Federal al Federației Române de Rugby, s-a aprobat reluarea activității competiționale sezonul 2019-2020, la nivel de seniori, în ce privește cele trei competiții suspendate, SuperLiga CEC Bank, Divizia Națională de Seniori și Campionatul Național de Rugby 7 DNS.
CSU Arad va disputa partidele din retur, după următorul program: 5 septembrie, Arad – Năvodari (etapa a 8-a), 12 septembrie, Gura Humorului – Arad (etapa a 9-a), 19 septembrie, Arad – Petroşani (etapa a 10-a), 26 septembrie, Suceava – Arad (etapa a 11-a), 3 octombrie, Arad – Bârlad (etapa a 12-a), 10 octombrie, Arad – Griviţa (etapa a 13-a) şi 17 octombrie, Galaţi – Arad (etapa a 14-a). Arădenii ocupă locul 6 la finalul turului, cu opt puncte acumulate după şapte meciuri.
Program stabilit de FRR pentru Rygby în 7 și DNS:
Campionatul National de Rugby 7 DNS
– finalizarea lui prin disputarea celor doua etape ramase restante, astfel:
25.07.2020-Petrosani
01.08.2020-Galati
Divizia Nationale de Seniori
finalizarea sezonului 2019-2020 prin disputarea partidelor din retur, dupa urmatorul program:
05.09.2020 (Etapa a VIII-a), 12.09.2020 (Etapa a IX-a), 19.09.2020 (Etapa a X-a), 26.09.2020 (Etapa a XI-a), 03.10.2020 (Etapa a XII-a), 10.10.2020 (Etapa a XIII-a), 17.10.2020 (Etapa a XIV-a)
Soluție de rezervă
Membrii Biroului Federal au aprobat stabilirea clasamentelor finale, fara reluarea meciurilor ramase de disputat, in eventualitatea in care autoritatile vor dispune masuri restrictive privind organizarea competitiilor sportive, inainte sau in timpul reluarii calendarului competitional, editia 2019-2020, declarandu-se astfel echipele castigatoare in functie de numarul punctelor acumulate dupa ultima etapa disputata.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)