România, lider regional la modificările legislative din ultimul an





România se menţine pe primul loc în topul regional al modificărilor legislative adoptate în ultimul an, cu 290 de legi din totalul de 1041 legi adoptate între 1 august 2014 – 1 august 2015 în şase ţări din Europa Centrală şi de Est (ECE), potrivit Daily Business.
România este urmată în acest clasament de Polonia (249 legi) şi Ungaria (214 legi), conform raportului Grayling AcTrend, elaborat de Grayling CEE Public Affairs Practice Group, pe baza datelor oficiale de la instituţiile relevante.
România ocupă primul loc şi în ceea ce priveşte atenţia acordată de mass media modificărilor legislative operate în ultimul an.
Astfel, aproape jumătate dintre modificările legislative din România (48,6%) au fost reflectate în presă, față de numai 8,5% în perioada 2013/2014.
Presa a acordat mai multă atenţie procesului legislativ dat fiind că unul dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale din România a fost premierul Victor Ponta, liderul Partidului Social Democrat.
Legile au fost urmărite şi raportate de către mass media ca parte a efortului de a corela modificările legislative operate în România cu un posibil impact pe care acestea l-ar fi putut genera asupra alegerilor prezidenţiale.
45% din legile adoptate (468 din 1041) au avut un impact direct asupra companiilor, în vreme ce o treime au avut efect asupra mediului de afaceri în general (36%).
Cele mai multe modificări legislative adoptate au vizat sectorul serviciilor financiare (14%) şi agricultura (14%). Sectoarele cel mai puţin afectate au fost IT&C, industria şi sectorul energetic. În cazul României, din totalul modificărilor legislative operate în ultimul an, peste o treime (40%) au avut un impact direct asupra mediului de business.
Raportat la regiunea ECE, 17% din legile cu impact asupra activității companiilor au fost adoptate prin procedură extraordinară. În cazul României, 55% din iniţiativele legislative care au avut un impact asupra companiilor au fost adoptate de Guvern prin intermediul unor ordonanţe de urgenţă.
Raportul AcTrend 2015 mai indică o creştere semnificativă (50%) a legilor cu impact asupra mediului de afaceri formulate de parlamentari, acestea reprezentând 21,5% din totalul propunerilor de modificări legislative în perioada 2014/2015, comparativ cu 14% din totalul legilor cu impact asupra activităţii companiilor în perioada 2013/2014.
Citește continuarea pe dailybusiness.ro
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am spus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)