joi, 13 iunie, 2024

Special Arad Logo

    România a câștigat procesul privind Roșia Montană

    de - | 9 martie 2024, 8:56 AM | Naţional

    0

    România a câștigat procesul împotriva Gabriel Resources, referitor la exploatarea minieră de la Roșia Montană, la Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor referitoare la Investiții.

    Cu o majoritate de 2 la 1, instanța arbitrală a stabilit că România nu datorează despăbugiri companiei miniere, au precizat surse oficiale pentru stiripesurse.ro. Instanța de la Washington a stabilit că firma canadiană trebuie să plătească României cheltuieli de judecată.

    MINUTA:

    „Pentru motivele prezentate mai sus, tribunalul arbitral decide următoarele:

    1. Respinge în unanimitate obiecțiile pârâtului cu privire la competența Tribunalului și la admisibilitatea pretențiilor.

    2. Cu majoritate:

    a. Respinge pretențiile reclamanților pe fond în temeiul TBI Canada-România și în temeiul TBI Regatul Unit-România.

    b. Obligă reclamanții să ramburseze pârâtului costurile procedurilor de arbitraj în valoare de 1.437.574,01 USD, împreună cu o dobândă simplă la o rată fără risc, reprezentată de rata dobânzii la un bon de trezorerie al SUA pe trei luni, de la data prezentei hotărâri și până la plata integrală.

    c. Obligă reclamanții să ramburseze pârâtului o parte din cheltuielile de judecată în valoare de 1.154.774,34 EUR, 30.284.053,32 RON și 928.641,70 USD, împreună cu o dobândă simplă la o rată fără risc, așa cum este reprezentată de rata dobânzii la un bon al Trezoreriei SUA pe trei luni, începând cu data prezentei hotărâri și până la plata integrală.

    d. Respinge toate celelalte pretenții formulate de părți”.

    România s-a aflat în procedura de arbitraj cu Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat din Munţii Apuseni. Procedura de arbitraj s-a desfăşurat la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington.

    Valoarea totală actualizată a despăgubirilor solicitate de companiile Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey) în dosarul arbitral internaţional deschis împotriva României, legat de „proiectul minier aurifer de la Roşia Montană”, se ridică la aproximativ 6,7 miliarde USD, potrivit unui răspuns transmis de Guvern, în baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor.

    sursa: Știri pe surse

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.