luni, 9 decembrie, 2024

Special Arad Logo

    Primăria solicită retroactiv bani europeni pentru Piața Catedralei. Proiectul a ajuns să coste 30 milioane lei

    de Raluca Medeleanu | 5 noiembrie 2024, 11:33 AM | Administraţie | Topic special

    0

    Circa 30 milioane de lei a ajuns să coste reamenajarea Pieței Catedralei, banii fiind achitați de Primărie din bugetul local. Acum însă, prin votul obținut de la consilieri în ședința de marți, 5 noiembrie, municipalitatea va aplica o cerere de finanțare europeană, pentru a recupera investiția.

    Nu este prima oară când Primăria a apelat la o astfel de strategie, la fel s-a procedat – de exemplu – și în cazul reabilitării Filarmonicii, atunci când lucrările au fost inițial achitate tot din bugetul local, iar apoi investiția a fost recuperată, obținându-se bani europeni retroactiv.

    Piața Catedralei: de la 14,5 milioane lei la 30 milioane lei

    Lucrările de la Piața Catedralei s-au dovedit a fi mai scumpe decât se preconiza inițial. Tehnodomus a câștigat în 2021 licitația pe criteriul „prețul cel mai mic”, cu o ofertă de 14,5 milioane lei, însă la doar câteva luni de la semnarea contractului prețul a urcat la 24 milioane lei, iar după doi ani a săltat din nou, în luna mai a acestui an ajungând la 29,7 milioane lei. Primăria motiva aceste cheltuieli suplimentare prin „modificări ale proiectului autorizat inițial, solicitate deopotrivă de către beneficiar și avizatori”.

    Acum, din proiectul de hotărâre aprobat de consilieri, aflăm că suma (care stă la baza solicitării fondurilor europene) este din nou recalculată, de această dată după cum urmează:

    Valoarea totală: 30.241.357,75 lei cu TVA, din care construcție și montaj 24.684.753,97 lei cu TVA.

    Lucrarea încă nerecepționată

    Menționăm că nici până la această oră, după mai bine de 2 ani, proiectul nu a ajuns la final. Potrivit anunțului licitației pentru continuarea lucrărilor, s-au executat 95% din cele planificate. Cu toate acestea, Piața Catedralei, deși nerecepționată, a fost inaugurată neoficial odată cu târgul de Paști, de la finalul lunii aprilie 2024.

    Potrivit Planului de Revitalizare întocmit de firma Colosal Deviz SRL, prin care se prezintă diferitele date tehnice și economice pentru acest proiect, dar și pentru modernizarea Parcului Zsolt Torok, Parcului Eminescu și a malului Mureșului (toate obiective pentru care Primăria solicită acum fonduri europene), lucrările de la Piața Catedralei ar urma să mai dureze până în luna mai 2025.

     

    Citește și:

    • Revine în atenție proiectul de modernizare a Parcului Eminescu, cu modificări inobservabile · Special Arad

    • Concluziile „grupului de lucru” pentru modernizarea malului Mureșului: „O să ajungem să-i mulțumim administrației locale mai degrabă pentru ceea ce nu a făcut” · Special Arad

    • Deși Tehnodomus a câștigat lucrarea „Piața Catedralei” licitând prețul cel mai mic, costul total se dublează odată cu ultimele 5 milioane achitate de Primărie · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.