A riscat pentru libertatea altora: 48 de migranți prinși la Vama Nădlac, ascunși într-un camion

    de Special Arad | 31 iulie 2020, 11:47 AM | Știri Arad | Urmăriți

    0

    (foto: Poliția de Frontieră)

    De obicei era vorba despre ceva mai puține persoane care încercau să treacă ilegal și neobservate granița. Dacă mulți conducători de camioane au riscat și au ajutat migranții, de această dată avem parte de cel mai curajos dintre toți. Șoferul camionului nu s-a oprit la câțiva, el a avut în compartimentul de transport marfă aproape 50 de persoane.

     

    Comunicat: “Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au descoperit, ascunși în interiorul unui automarfar condus de un cetăţean turc, 48 de cetăţeni din Siria, Somalia, Irak, Afganistan, Egipt şi Palestina care încercau să iasă ilegal din țară.

    În data de 31.07.2020, în jurul orei  02.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, în vârstă de 35 de ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor marca Mercedes Benz cu semiremorca marca Tirsan, ambele înmatriculate în Turcia.

    Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta mărfuri diverse, având ca destinaţie Franţa. Cu ocazia controlului de frontieră, s-a descoperit că sigiliul vamal aplicat este deteriorat, iar colegii noştri au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport.

    Astfel, aceştia au descoperit în compartimentul marfă, ascunse în spatele unor cutii, 48 de persoane, din care 38 de bărbaţi, cinci femei şi cinci minori.

    În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Siria, Somalia, Irak, Afganistan, Egipt şi Palestina. Minorii au vârste cuprinse între un an şi 17 ani, iar adulţii între 18 şi 52 de ani, care au declarat că intenţionau să ajungă în state din vestul Europei.

    În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şoferul ansamblului rutier, respectiv de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini ascunşi în camion, la final urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, se arată în comunicatul transmis de reprezentanții Poliției de Frontieră.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.