vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „reStart literar”, chiar și în pandemie. Un contact direct cu literatura vie, proaspătă, cu tendinţele şi direcţiile spre care se îndreaptă

    de Tomck@t | 26 noiembrie 2020, 6:33 PM | Cultură

    0

    În ciuda pandemiei, proiectul „reStart literar” a avut loc și în acest an, în perioada 19 octombrie – 16 noiembrie, însă doar online. Cu toate acestea, cea de-a treia ediție a concursului de creație literară, organizat de Centrul Cultural Judeţean, a avut parte de un număr de participanți mai mare decât în anii trecuți și, potrivit coordonatorilor, s-a putut observa și o evoluție valorică a textelor literare.

    Participanții la acest proiect au fost elevi din liceele județului Arad, care au avut la dispoziție două secțiuni: ateliere de scriere creativă și concursul de creație literară. În cadrul atelierului de scriere creativă, elevii au avut ocazia să învețe de la profesioniști, de la doi scriitori bucureșteni invitați, Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu și, nu în ultimul rând, de la coordonatorii proiectului „reStart literar”, scriitorii arădeni Ioan Matiuț și Eugen Rogojan.

    Datorită pandemiei de Covid-19, ediția din acest an s-a desfășurat online, pe o platformă construită special în acest scop.

    „Atelierele de scriere creativă desfășurate în cele două ediții consumate anii trecuți se pare că au rodit, iar la ediția din acest an, am putut observa o evoluție valorică a participanților. Regulile de bază ale compunerii unui text literar, exersarea împreună, într-un cadru relaxat, a unor formate literare diverse ca stiluri și tehnici ale scrisului, încrederea în propria creație, au fost câteva din preocupările acestor ateliere. Participanții au conștientizat că trecerea de la o perspectivă naivă a scrisului la una performantă din punct de vedere literar, se poate face doar printr-o cultură solidă dobândită prin lecturi, printr-un exercițiu consistent, constant și o gândire critică. Recomandările, sfaturile și teoriile celor care au coordonat aceste ateliere, au consolidat cunoștințele despre construirea unui text literar și i-au făcut pe participanți să descopere bucuria scrisului”, a declarat Ioan Matiuț, unul dintre coordonatorii proiectului.

    Cele mai reușite creații au fost publicate în cea de-a treia ediție a antologiei reStart

    „O altă surpriză plăcută a fost participarea la concursul de creație literară. Au trimis texte literare un număr mai mare de tineri decât la edițiile de anii trecuți, iar calitatea acestora a fost îmbunătățită. În urma selecțiilor făcute de juriu, cele mai reușite creații au fost publicate în cea de-a treia ediție a antologiei reStart.

    Proiectul reStart literar a fost şi un eveniment literar remarcabil, iar elevii din şcolile participante la proiect au putut să îşi însuşească tehnica de bază a scrierilor literare. De asemenea, au putut lua contact direct cu literatura vie, proaspătă, cu tendinţele şi direcţiile spre care se îndreaptă acesta.

    Un beneficiu important a fost punerea într-o relaţie creativă a autorilor consacraţi cu adolescenţi aflaţi la început de drum, creându-se un dialog fertil între exponenţii unor generaţii diferite.

    Identificarea şi formarea tinerilor scriitori talentaţi, stimularea creaţiei literare în rândul tinerei generaţii au fost ţintele principale ale acestor proiecte. Dacă la prima ediţie, puţini tineri au avut curajul să-şi prezinte propria operă, la următoarele ediții, numărul acestora a crescut.

    Meritul este al coordonatorilor de proiecte și al profesorilor de Limba Română din școlile vizitate pe parcursul proiectelor, care au reuşit să provoace tinerii spre dezbatere şi analiză aplecată asupra propriilor creaţii. Astfel, atelierele de creaţie literară s-au dovedit a fi laboratoare autentice de zămislire a unor viitori scriitori care să aducă un suflu nou în viaţa literară arădeană”, susține scriitorul Ioan Matiuț.

    „România se află pe ultimul loc în UE în ceea ce privește vânzarea de carte”

    „Un alt obiectiv a fost formarea de viitori cititori. România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește vânzarea de carte. Dacă ne comparăm doar cu ţara vecină, Ungaria, statistica este umilitoare. La o populaţie mult mai mică, cifra de afaceri din vânzarea de carte este dublă faţă de România. În aceste conditii, ar trebui să existe nişte programe naţionale de formare a cititorului de la o vârstă fragedă, aşa cum se întâmplă peste tot în lumea civilizată”, a mai spus Ioan Matiuț.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.