sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    La marginea lucrurilor normale. Sau când Ramona Băluţescu lansează 15 volume de poezie, la Arad, dintr-o suflare

    de Adriana Barbu | 22 februarie 2024, 1:27 PM | Cultură | Recomandările editorilor

    1

    O știți pe Ramona Băluțescu? Dacă nu, e pierderea voastră, deși Ramona nu e ușor de dus. Nu e defel uşor de dus. E exuberantă, expansivă, umblă cu pneumonia după ea de parcă ar purta o coroană, are părul roşu vâlvoi şi când vine la Arad, unde a copilărit, vine tot vâlvoi ca să-şi lanseze nu unul, nu două, ci 15 volume de poezie deodată.

    Şi le lansează aşa cum ştie doar ea, alături de prieteni dragi, pe care îl critică, îi urechează, îi ia peste picior, îi provoacă, îi face să râdă, dar de cele mai multe ori îi uimește. Aşa a lansat Ramona cele 15 volume de poezie, la Sala Iuliu Maniu, din Palatul Comitatului Arad, marți, 20 februarie 2024: trântind pe masă teancuri de cărți.

    Așa a continuat lansarea sa de carte: vorbind degajat, aşa cum îi e stilul, intrând și ieșind din teme, ocolindu-le pe unele, insistând draconic pe altele. Așa şi-a încheiat lansarea sa de carte, brusc, spărgând tăcerea momentului cu invitaţia jucăuşă: „Acum e momentul să mă aplaudați. Aplaudaţi-mă”.

    prezidiu

    (La Sala Iuliu Maniu, Ramona Băluţescu, poezia şi invitaţii săi)

    Ramona Băluţescu: „Nu lansez o carte, ci 15. De ce? pentru că pot”

    De vorbit a vorbit puţin, surprinzător pentru cineva care poate mult. Invitații nu au luat-o nici ei pe arătură, s-a citit și chiar s-a recitat, s-a ciocnit chiar și un pahar de vin și s-a stat la poveștile de după fără ca evenimentul să depășească o oră și jumătate.

    „Nu lansez o carte, ci 15. De ce? Pentru că pot. Mi-a fost greu anul trecut (n.red. Ramona și-a susținut anul trecut doctoratul în filosofie), dar lucrez mult, sper ca nu și prost. (..) Ieri am avut la Universitatea de Vest din Timişoara o lansare de carte, cu un amfiteatru plin. A fost frumos, dar aici e altfel, aici mă simt ca acasă”. Așa și-a deschis lansarea de carte scriitoarea, după care i-a invitat pe cei trei prieteni dragi din prezidiu să spună câteva vorbe despre cărțile pe care aceștia le-au prefațat: „Cel care scrie și cel care, mai apoi, realizează prefața, se leagă indestructibil, ca într-o nouă familie. Așa că… vorbiți, dragilor. Lăudați-mă”.

    Ramona a recunoscut că a avut nevoie de poezie, de foarte multă poezie, ca să poate să-şi ducă până la capăt doctoratul.

    Ioan Vodicean

    (Ioan Vodicean)

    „Primarul regelui” şi cum ajungi să scrii pentru Ramona Băluţescu

    Ramona scrie despre „zaț și zgură, dar le așează la alt nivel. Zațul și zgura sunt esența vieții pentru ea, stau la baza tuturor lucrurilor”, spune Ioan Vodicean, primarul-poet care a prefațat această antologie, deşi la momentul la care a fost invitat să o facă credea fie că e o glumă, fie că îşi bate joc de el, fie că e o capcană. „Dar eu nu o știu pe Ramona decât de 6 ani”, s-a scuzat Vodicean, în condițiile în care era evident că cei mai mulți dintre cei prezenți la lansare o știau de mult mai mult timp. „Ramona e așa cum o cunoașteți cu toții, plină de neprevăzut. Te lovește parcă un par în cap când îţi dai seamă că vrea altceva să spună decât te aştepţi de fapt tu, de cât crezi tu că ar vrea să spună, să facă”, a adăugat Ioan Vodicean.

    Cum de l-a convins Ramona Băluţescu pe primarul din Săvârşin, supranumit şi „primarul regelui”, să prefaţeze unul dintre cele 15 volume ale sale şi să vină şi la lansare? „Primarul e acela care se duce să vadă dacă e hârtie igienică la şcoală, dacă sunt câini pe străzi, ce probleme au mai apărut în comună. Faptul că există oameni care se apleacă spre lucruri mai sensibile şi pe care îi apreciez mult poate suna bizar. Încerc să rezonez cu tot ce înseamnă act artistic, să sprijin tot ce înseamnă act artistic. De aceea a reuşit să mă convingă Ramona să fac acest lucru, deşi nu visam, nu credeam că voi face vreodată aşa ceva şi nici nu cred că îl voi mai face. Deşi, cine ştie, poate e doar începutul”, a povestit zâmbind Ioan Vodicean.

    Ildiko Serban

    (Ildiko Şerban)

    „Muierea asta e ceva de groază, un taifun, e pur și simplu infernală”

    Ildiko Şerban, prietenă veche a Ramonei şi cea care a scris prefaţa unui alt volum al scriitoarei, a vorbit despre legătura dintre prefaţator şi scriitor, despre cât de greu este chiar ca scriitor să vorbești despre Ramona, despre cărțile ei, pentru că totul depinde de nivelul de percepție al fiecăruia, de cât de adânc vrei să-i pătrunzi în texte, de cât de tare vrei să intri în substraturile scriiturii ei.

    „În camera ei, între cei patru pereți, se întâmplă minunea creației. Eu am o obsesie încă din copilărie: punctul. Iar pe Ramona o văd, în cămăruța ei, scriind 60-70 de cărți, ca un cerc, care a ajuns la centrul lui și acolo a suferit o implozie și a ajuns un punct. Noi putem să fim în interiorul cercului sau tangent la acest cerc care este Ramona Băluțescu. Am observat că Ramona a pornit pe un drum filosofic. Dar ea vine spre noi expandându-se şi face asta într-un mod foarte personal”.

    Indiko Șerban a punctat și faptul că „momentele în care ne întâlnim să sărbătorim un om, o carte sunt cele mai importante, așa cum e cel de acum. În plus, muierea asta e ceva de groază, un taifun, e pur și simplu infernală, dar acesta e farmecul ei. E unică și trebuie să fim bucuroși că este și este și a noastră”.

    Ioan Matiut

    (Ioan Matiuţ)

    Ramona Băluţescu şi poezia care face implozie în tine

    Ioan Matiuț, cel de al treilea scriitor invitat la lansare să spună câteva cuvinte despre scriitoarea Ramona Băluțescu, care a prefațat alt volum al timişorencei, a rămas în atmosfera destinsă creată de vorbitorii de dinainte. În fapt, a intervenit şi în prezentările celorlalţi, amintind de pildă că Ramona ar putea fi un cerc, dar unul vicios.

    Totuşi, Matiuţ a devenit și serios atunci când a vorbit despre cele două feţe ale Ramonei, care sunt complementare, cea de jurnalist care face reportaje şi cea de scriitor. „Ea practică un jurnalism care a dispărut nu doar din România, ci de peste tot din lume. Jurnalismul cultural, aşa cum e şi jurnalismul de reportaj, e o specie literară, trebuie să ai cultură, un simț al detaliilor, să ai mult talent cultural. Un jurnalist de reportaj se formează după o viaţă întreagă. E printre ultimii jurnalişti care mai practică la modul foarte serios această specie literară. Cealaltă față a ei e cea care scrie cărți. Dacă în reportaj trebuie să fie riguroasă, în cărți e liberă și se vede asta. Ramona nu poate trăi fără cele două părți ale ei: fără reportaj, fără poezie”.

    Matiuț a vorbit și despre cei care experimentează mereu în poezie, cei care își schimbă și numele și regretă cărțile publicate în trecut, dar a punctat faptul că, atunci când ţi-ai găsit stilul, aşa cum şi-a găsit Ramona Băluţescu stilul său propriu, inconfundabil, nu mai experimentezi. Directorul editurii Mirador a insistat pe faptul că poezia Ramonei nu e de citit neapărat cu voce tare, ci în tăcere, dar ea intră cu siguranță în tine și face implozie. E o poezie extrem de sinceră, care nu ascunde nimic, crede Matiuț, nu forțează nimic, dar „ceea ce e mai important e că Ramona nu se repetă, are o resursă proaspătă de fiecare dată care o mână înainte”.

    public 2

    (Despre lumea scriitoarei, despre suflet, despre bucata care i s-a oferit cititorului, marţi, la Arad)

    Când şi cum intri în cele 15 (aproape) pătrate ale Ramonei

    Ildiko Șerban a insistat pe prospețimea în scris a Ramonei, dar și pe cât de minunat este să te închizi pentru un timp în pătratele scriitoarei (forma cărţilor lansate marți la Arad e atipică volumelor clasice de poezie, apropiindu-se de un pătrat): „E minunat să stai acasă și să împărtăşești din bucata asta de suflet care ți se oferă”.

    S-a pus problema, desigur, în acest context, dacă Ramona scrie sau nu mult, în condițiile în care a lansat la Arad 15 volume dintr-un șut și a scris deja, aşa cum a amintit chiar ea, peste 90 de cărți. „Eu nu consider că scrie prea mult, ci cât crede ea ca trebuie să ne dea”, a spus Ioan Matiuț.

    În același timp, Ramona Băluțescu a povestit, în glumă, cum a scris unul dintre volume – „Numen roz”. A scris cartea în două ore pentru că i s-a oferit şi a băut seara un energizant, nu a mai putut dormi și atunci s-a pus pe scris și a tot scris.

    „Dacă vreţi să vă îngreunaţi existenţa cu pătratele mele, luaţi-le, sunt pentru voi”, și-a încheiat Ramona lansarea de carte.

    cartile Ramonei Balutescu

    (Volumele de poezie lansate de Ramona Băluţescu la Arad)

    De pe masa lungă din prezidiu, cei prezenţi la lansare au putut răsfoi și primi, drept cadou, volumele lansate:
    Sisteme de supraviețuire
    Plante otrăvite
    Netrebnice
    Șase centime de dar
    Hederă
    Aproape eu
    Primul somn. Cea mai frumoasă pasăre
    Marginea lucrurilor
    Pălăria de secetă
    Ritual de ajungere
    Zaț și zgură
    Arome și mici iubiri
    Rebuturi sau și se risipi
    Fuga roșie
    Numen roz

    Ramona Balutescu

    (Ramona Băuţescu citind dintr-un volum de poezie)

    Şi un pic de poezie

    Volumele au apărut în 2023 și 2024 la Editura Eurostampa și Editura Eubeea, ambele din Timișoara.

    Cu Ioan Vodicean şi Ioan Matiuţ, Ramona se mai ceartă uneori, de la Ildiko a învățat cum se face chia, dar o tachinează tot timpul, chiar și în public, când își lansează volumele de poezie, cu lumea scriitoarea se va certa pe mai departe în reportaje şi în poezie, cam aşa:

    „Sunt printre cei care vorbesc,
    Chiar şi împiedicat, despre răul zilei,
    Când e despre propria viaţă.
    Du-mă de mînuri înspre miresme.
    Voi închide ochii.
    După prea multă mirare
    A răului,
    Ne putem socoti abslovenţi,
    Şi încrezători.”
    (Ridicare de blestem, poezie aleasă pentru că acolo s-a deschis volumul „Marginea lucrurilor”, Ramona Băluțescu, Editura Eurostampa, Timișoara, 2023.)

    Câteva date despre Ramona Băluțescu

    S-a născut în aprilie 1973, la Timișoara, într-o familie în care s-au vorbit româna, maghiara și germana. A urmat cursurile școlii primare și pe cele gimnaziale la Arad. A absolvit Liceul Miron Constantinescu din Arad (actualul Colegiu Național Elena Ghiba Birta) la clasa de chimie-biologie. Are o licență în jurnalistică și engleză, obținută la Universitatea de Vest Timișoara, un masterat în mass-media și relații publice de la aceeași instituție, cu perioade de cercetare în Marea Britanie, Cambridge, la Trinity College și în Italia, Veneția, la Universitatea Ca Foscari. Este doctor în filosofie.

    Primul material de presă l-a publicat în numărul 3 al Adevărului de Arad, în 25 decembrie 1989, despre cum ghidase, în Timișoara, în 23 decembrie, ajutoare cu pungi de sânge venite cu mașina din Ungaria. Nu și-a scos niciodată diplomă de revoluționar. Despre toate celelalte aventuri ale Ramonei Băluţescu puteţi citi  AICI.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    6 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.