„Iarăși te-ai panicat” – constată el cu voce tare, dar cu un calm suficient de controlat încât dezamăgirea și nerăbdarea nepronunțată să fie anulate din fașă. La urma urmei, e doar o idee, un început de conversație. Poate nu chiar în momentul și la locul potrivit. „M-am panicat?!! Nu, nu, nu m-am panicat!”, protestează ea cu vehemență, „dar cum ți-a pușcat în cap să începi discuția chiar aici, în public, la Dedeman Micălaca??!” Dintr-un singur șut, suntem catapultați în miezul problemei, între picioarele larg deschise ale temei principale. Așa începe noul spectacol comic-dramatic al Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, intitulat „Respirații”, în regia lui Cristian Ban, o adaptare după povestea scrisă de britanicul Duncan Macmillan…

…cu o ceartă neînsemnată, un subiect aparent banal, dar în realitate unul deosebit de sensibil și extrem de comun în ziua de azi. Perspectiva de viitor devine rapid o dilemă existențială pentru tânărul cuplu: este deja timpul sau încă nici nu se pune problema unui copil?

Întregul spectacol pare a fi construit pe clișee. Și chiar este, fără ascunzișuri, deoarece tocmai aceste șabloane excesive fac povestea de viață a celor doi tineri să fie atât de familiară, în special în rândul generației „Millenials”. Cu toate conflictele interne și externe ce derivă din sumedenia de responsabilități autoasumate, de care cei mai mulți tind să creadă că depinde întreaga societate. Ba mai mult: soarta omenirii.

Te-ai gândit vreodată care este amprenta de carbon a unui viitor copil? Spre exemplu, plasticul din scutece care se adună și poluează mediul natural: „10.000 de tone de CO2” – vine răspunsul dezarmant. Orice preocupare din bula politically correct deghizată într-o responsabilitate și folosită – în realitate – ca o scuză pentru teama de responsabilitate este concentrată și suprapusă deopotrivă delirant și ingenios în conversațiile tânărului cuplu. Discuțiile conclud, desigur, cu „am citit asta pe internet” și conduc inevitabil, în toate cazurile, în fundătura supraanalizării.

Overthinking – simptomul prezentului, defectul unei generații, blocajul psihologic al maturilor imaturi… sau a celor poate prea maturi pentru o lume imatură. În mijloc se ascunde un singur diagnostic, totuși: egoismul, care generează neliniști și o stagnare individuală și degenerează, la scară largă, într-un declin sociologic al clasei de mijloc, marcat puternic de consumerism și capitalism, de grija zilei de mâine.

Foto: Laurian Popa

Aceasta e rețeta simplă și complicată în același timp a spectacolului „Respirații”, dar adevărata „benzină” a poveștii – conform formulării regizorului Cristian Ban – este dinamica celor doi protagoniști, respectiv sarcina celor doi actori din distribuție, o responsabilitate pe care o gestionează cu o naturalețe și o efervescență debordantă.

N-am să las această constatare, această impresie generală pentru o concluzie finală: „Respirații” este noul meu spectacol favorit din repertoriul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din ultima perioadă, la o mică distanță de favoritul absolut, „Tatăl” din 2018 (regia: Radu Iacoban), iar acest lucru se datorează în mare parte actorilor de-a dreptul formidabili în aceste roluri, Calița Nantu și Alex Popa. Cu „Respirații”, au crescut incredibil de mult din punct de vedere artistic. Sunt realmente în liga majoră de acum înainte.

Energia nestăvilită și „chimia” simpatică dintre ei este absolut copleșitoare, pulsul empatic în rândul publicului fiind bifat instantaneu, inobservabil.

Turația inepuizabilă cu care cei doi reușesc să împletească în poveste teme general valabile dintr-ale tinereții valuri – precum iubirea sinceră (deși uneori condiționată), ciondănirile ocazionale, neacceptarea trecerii fulminante a timpului, străduința de a fi înțelegător, simțul protector față de partener, dar și față de mediu – este captivantă, amețitor-excepțională.

Nu lipsesc nici contradicțiile și ipocriziile („double standards”) des întâlnite, efortul idealist de a fi „oameni buni” fiind împușcat de intoleranța cu greu admisă că „unii oameni, totuși, n-ar trebui să facă copii”, iar obsesiile climatice, datoria plantării unor copaci pentru a compensa daunele omenirii se lovesc cu brutalitate de acele momente tragice din viața privată când nimic nu mai contează, când nu mai știm spre ce – și de ce – ne îndreptăm.

Foto: Laurian Popa

În tot acest timp, nu sunt ocolite nici paradoxurile masculinității și ale feminității contemporane, expectanțele unei sensibilități de mascul beta fiind alienate cu acuzația lipsei de forță și inițiativă tradițională, de mascul alfa.

Relația conjugală este, de asemenea, pusă la grea încercare cu cea mai dureroasă lovitură sub centură, iar toate aceste uragane de sentimente și pendulări de înțelegeri-neînțelegeri și pasiuni-compasiuni sunt subliniate de-a dreptul sublim cu salturi bine gândite și plasate în timp, dintr-o scenă-ntr-alta, dintr-o ceartă-ntr-o excitație sexuală, dintr-un moment fericit într-unul trist, dintr-o zi într-o săptămână, dintr-o lună în niște ani, dintr-un ciclu de viață într-altul.

Foto: Laurian Popa

Intenționat, l-am lăsat pe Cristian Ban pentru rândurile impresiilor finale, dar fără alte puncte de suspensie, declar acum că „Respirații” este cel mai bun spectacol de până acum al regizorului arădean. Recunosc că, de cele mai multe ori, am avut oareșce probleme cu finalurile, cu concluziile emoționale gândite și aplicate spectacolelor sale.

Acum, în schimb, a nimerit-o briliant.

Va fi o nechibzuință nemărginită dacă acest spectacol nu va fi trimis în festivaluri naționale sau chiar internaționale.

Titlul „Respirații”(inspirat de titlul original, „Lungs”) nu are o rezonanță clară, ce-i drept, este o metaforă poate prea meta pentru ceea ce vrea să încapsuleze și să transmită povestea.

Se referă, firește, pur și simplu, la viață… iar morala este, de asemenea, simplă și totodată profundă: nu uita, din când în când, să respiri!

„Respirații”

de Duncan Macmillan
Teatrul Clasic „Ioan Slavici”
Regia: Cristian Ban
Distribuția: Calița Nantu și Alex Popa
Scenografia: Irina Chirilă
Lighting design: Alex Dancu
Traducerea: Mircea Sorin Rusu
Sunet: George Dancu
Lumini: Alex Dancu, Sergiu Poenar
Regie tehnică: Emanuel Florescu
Tehnic: Ștefan Hodoșan, Mircea Dimed
Recuzită: Florica Valea
Make-up: Kinga Brenda Basiszta
Cabiniere: Krisztina Mezei, Lavinia Pabin
Mașiniști: Attila Knapik, Alex Kreszta, Daniel Șod, Marian Grindei, Pavel Ivanici
Șef producție: ing. Stan Ion
Impresariat artistic: Carmen Ispas
Foto: Laurian Popa